Societatea de termoficare a municipiului Botoşani organizează pe data de 8 iunie un mega eveniment menit să promoveze proiectul amplu de investiţii pe care aceasta îl are în desfăşurare în această perioadă. Astfel, în seara zilei respective va fi organizat un spectacol la care vor concerta Anna Lesko, Ionuţ Galani precum şi unele trupe locale, printre care “The kryptonite sparks”. La show au mai fost invitaţi să participe Ştefan Florescu şi Cosmin Agachi, cei doi botoşăneni finalişti de la primul sezon “Românii au talent”.
Spectacolul va fi organizat chiar la intrarea în societatea Modern Calor, iar cu această ocazie vor fi premiaţi şi câştigătorii concursurilor lansate în cadrul programului “
Porţile deschise”. Se va acorda câte un premiu de o mie de lei pentru persoanele care au propus cele mai bune proiecte de amenajare interioară, respectiv exterioară, a PUB-ului ce va fi făcut în fosta sală a cazanelor de la CET-ul vechi. De asemeni, vor fi premiate, cu câte cinci mii de lei, cea mai bună propunere de slogan care să definească pe viitor activitatea societăţii de termoficare şi cea mai interesantă denumire pentru PUB. Totodată, prin tragere la sorţi, va fi acordat un premiu de 250 de lei unuia dintre vizitatorii care au completat taloane în cadrul programului “Porţile deschise”. Organizatorii promit însă şi alte surprize plăcute pentru spectatorii aşteptaţi la eveniment în număr cât mai mare.
Spectacolul coincide cu ziua în care se va finaliza montajul interior al noii instalaţiei de cogenerare, care cuprinde şi cele două două noi motoare moderne cu gaz model GE Jenbacher AG, ce vor de deservi CET-ul nou. Acestea au fost achiziţionate prin programul cu finanţare europeană, în valoare de peste 45 de milioane de euro, ce presupune modernizarea atât a sursei de producţie de energie electrică şi termică, precum şi a unei părţi din reţeaua de distribuţie.
În aceste zile la societatea Modern Calor se desfăşoară programul “Porţi deschise” în cadrul căruia liceeni şi studenţi - de la profilurile tehnice şi nu numai, şcolari, părinţi şi profesori, actuali sau viitori clienţi ai societăţii, pot vedea transformările făcute pentru trecerea de la vechiul colos energofag la moderna şi eficienta instalaţie de producere a energiei electrice şi termice. Până acum sute de persoane au profitat de “porţile deschise”, vârful fiind înregistrat în ziua de joi, 24 mai, când s-au înregistrat peste 200 de vizitatori.