Lucrările de modernizare a Drumului Naţional 24 C au demarat astăzi cu prima etapă, cea de reprofilare a căii rutiere şi adaos de material pietros şi cilindrare, adică compactare.
Reprofilarea are drept scop asigurarea unui trafic în siguranţă şi evitarea disconfortului creat de apariţia gropilor la stratul de piatră precum şi scurgerea apei de pe platforma drumului.
Miercurea trecută, Ministerul Transporturilor a emis autorizaţia de construcţie pentru obiectivul „Proiectare plus execuţie DN 24 C- Etanşeizare prin îmbrăcăminte bituminoasă uşoară”.
Organizarea de şantier a fost deja făcută, ordinul de începere a lucrărilor a fost semnat vineri iar lucrările pe cei 36 de kilometri costă 109 milioane de lei incluzând TVA.
Prefectul Dan Şlincu a vizitat astăzi şantierul de la Manoleasa, unde s-a întâlnit cu reprezentanţii constructorului Transporturi Auto şi cu reprezentanţii Secţiei Drumuri Naţionale. Aceştia i-au transmis prefectului că în funcţie de temperaturile exterioare, după încheierea lucrărilor de reprofilare se va trece la asfaltarea în două straturi.
„Dacă în ianuarie va fi cald, nimic nu ne împiedică să asfaltăm, singura condiţie este să fie 10 grade cu plus la nivelul solului”,
Viorel Zacreţchi, şeful Secţiei Drumuri Naţionale Botoşani.
Prefectul Dan Şlincu şi-a reconfirmat disponibilitatea de a sprijini eforturile SDN de a încheia în cele mai bune condiţii lucrările la drumul naţional.
„E un pas important şi mă bucur că a fost făcut. După modernizarea drumurilor naţionale care fac legătura dintre Botoşani cu Dorohoiul şi Săveniul, urmează şi lucrările la acest drum, cunoscut drept „singurul drum de pământ din ţară” şi apoi legătura cu Flămânziul şi Ştefăneştiul”,
a spus Dan Şlincu.
Pentru modernizarea acestui drum s-au promis fonduri încă din mandatul de premier al lui Victor Ponta.
Marcel Ciolacu și-a anunțat DEMISIA după pierderea alegerilor
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Dintr-o „joacă”: Copii prinși pe camerele de supraveghere că au dat foc unui container
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Incendiu într-o gospodărie din județ: O femeie a fost transportată la spital cu arsuri
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Gabriela Erdic
Nov 25, 2024
MARȚI: Mai mulți botoșăneni din municipiu rămân fără apă din cauza unei avarii
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024