La finalul întâlnirii dintre FC Botoşani şi Astra II Giurgiu, tehnicianul Constantin Gache s-a arătat extrem de dezamăgit de prestaţia jucătorilor de la echipa pe care o pregăteşte, susţinând că nu s-a aşteptat să piardă cele trei puncte puse în joc. „
Prima repriză pe care am dominat-o clar, în care am avut şi ocazii de gol, dar nu le-am fructificat şi repriza a doua, deci după prima repriză în nici un caz nu mă gândeam că pot pierde aici jocul. În repriza a doua a fost o retragere nejustificată, deşi prima indicaţie a mea a fost să nu ne retragem, să ne apărăm aproape de poartă, dar să continuăm să pasăm şi să fim la cârma jocului”, a afirmat
Constantin Gache. De asemenea, antrenorul oaspeţilor a recunoscut că, practic cele două reprize au fost diametral opuse, mai ales din vina jucătorilor săi, care în partea a doua nu au mai ieşit la atac. „
Adversarul nu avut ocazii de gol, dar totuşi am pierdut cu 2-1. Echipa este vinovată pentru că ne-am retras nejustificat. Am început repriza a doua, ne-am apărat cu fundul în poartă. Nu ne-au surprins schimbările făcute de Popovici, ce goluri au fost? Ce faze au fost? Normal că trebuiau să lupte, ar fi fost la a patra înfrângere. M-a surprins golul 1, dar şi golul 2 care nu au fost făcute din faze, un şut la poartă şi încă unul la poartă”, a mai spus
antrenoruloaspeţilor. Constantin Gache a afirmat că, după prima repriză victoria ar fi fost meritată de elevii săi, în timp ce, după cel de-al doilea mitan, botoşănenii au fost mai în măsură să revendice victoria. Cât despre jucătorii de la prima echipă, tehnicianul giurgiuvenilor a afirmat că aceştia nu au adus nicidecum un plus echipei. „
Pe mine m-a nemulţumit echipa per total, pentru că prima echipă, a doua echipă, tot jucători experimentaţi sunt. Prima repriză parcă am mai arătat ceva, repriza a doua parcă nu am mai fost aceiaşi”, a încheiat
Gache.