Deşi învins fără a pune probleme deosebite, antrenorul oaspeţilor a făcut la finalul partidei afirmaţii dure la adresa FC Botoşani. „În general, în provincie este o dorinţă mare de a promova, dar ce faceţi după? Ca să promovaţi vă mai trebuie o echipă”, a afirmat Leo Strizu.
Potrivit acestuia, nivelul seriei I a ligii secunde este unul scăzut, iar băieţii lui Cristi Popovici nu se află peste medie. „Botoşaniul a fost mai bun ca noi. Noi trecem printr-o reconstrucţie a echipei. Nu ştiu dacă aţi văzut foaia de joc, regulamentul ne permite să evoluăm cu 2-3 jucători sub 21 de ani, noi n-am avut nici un jucător de 21 de ani”, a declarat tehnicianul echipei secunde a Stelei. El susţine că scopul acestei formaţii este de a da jucători pentru prima echipă şi pentru liga I, iar obiectivul pentru anul competiţional 2010/2011 îl reprezintă evitarea retrogradării. Tocmai de aceea, dat fiind şi programul aglomerat de la trupa pregătită de Marius Lăcătuş, s-a convenit să nu se trimită nici un fotbalist la echipa a doua. Strizu a refuzat să comenteze fazele din care s-au acordat cele două lovituri de la 11 metri. „Jocul Botoşaniului sau arbitrajul nu m-au deranjat deloc”, a concluzionat antrenorul de la Steaua II Bucureşti.
Realitate virtuală în comuna lui Eminescu, școli moderne în care fiecare elev are laptop
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Iftime nu are modele în fotbal: Nu vreau să fiu patron ca Șucu / Becali nu a plătit brandul
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Ministrul iubit de botoșăneni reclamat că și-a bătut soția
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Comercianții nu mai sunt obligați să dea bon fiscal la tranzacțiile cu cardul, decât la cerere
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Spitalul Județean Botoșani angajează economist fără experiență
Gabriela Erdic
Dec 26, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile