Dezamăgit după meciul cu FC Botoşani, antrenorul principal al echipei Rapid CFR Suceava a dat vina pentru eşec atât pe unii jucători care nu au reuşit să suplinească lipsa absenţilor cât şi pe terenul extrem de dificil care ar fi fost principalul factor care ar fi influenţat rezultatul final.
Bogdan Tudoreanu susţine că s-a aşteptat încă dinainte de meci la o întâlnire
dificilă însă a avut dificultăţi în creionarea primului 11 din cauza unor absenţe în rândul titularilor. Mai mult decât atât, nici terenul nu a fost considerat un avantaj pentru gazde. „
Terenul a fost dificil, jocul zic eu că mergea spre un 0 – 0. I-am avertizat pe jucători că fazele fixe sunt foarte importante, au avut fiecare sarcină de joc în special la fazele fixe, nu au respectat şi a venit primul gol, probabil dacă nu era acel gol, după părerea mea jocul se îndrepta spre un 0 – 0”, a declarat
Bogdan Tudoreanu care a mai spus că vina aparţine jucătorului care ar fi trebuit să îl marcheze pe Andrei Poverlovici, marcatorul primului gol.
Una peste alta, tehnicianul sucevean susţine că meritat ar fi fost un rezultat de egalitate întrucât după jocul din teren, echipele ar fi arătat valori apropiate. „
Dacă au câştigat este o victorie meritată, eu zic că echitabil era un rezultat de egalitate, am avut şi noi câteva situaţii, au avut şi ei, echitabil era un rezultat de egalitate dar ştiţi cum este în fotbal. Repet, echipa nu este omogenă, nu am reuşit încă, suntem în etapa a doua şi nu am reuşit să facem un antrenament pe teren, pe iarbă, echipa nu este omogenă de aia trebuie să fim precauţi, am jucat la Tulcea, am avut şi o posesie mai bună, acum nu s-a putut din cauza gazonului rău care a fost”, a mai explicat
tehnicianul. Bogdan Tudoreanu a contestat şi maniera de arbitraj cu precizarea că arbitrul central a fluierat tot ce s-a putut fluiera iar cartonaşul roşu arătat fostului jucător de la FCM Dorohoi a fost unul gratuit.
CITEŞTE:
Cristi Popovici : Mă declar supermulţumit, victorie „indiferent de ce manieră”