Antrenorul ilfovenilor crede că echipa pe care o pregăteşte merita considerabil mai mult în partida cu roş-alb-albaştrii. Adrian Falub a repetat aproape obsesiv la finalul meciului Concordia Chiajna – FC Botoşani 1 – 1 că rezultatul este nemeritat.
El a arătat că, tactic, jocul i-a ieşit, reuşind să ducă mingea în margini, de unde s-au trimis centrări periculoase pentru vârfuri.
„Cu siguranţă meritam mai mult pentru felul în care am jucat, am făcut o primă repriză destul de bună, am jucat ceea ce ne-am propus, ceea ce putem face noi foarte bine (…). Cred că jocul l-am controlat, am condus meritat la pauză pentru că Botoşaniul nu cred că a ajuns periculos la poartă, dar am făcut o greşeală, am ieşit foarte relaxaţi în repriza a doua”,
Adrian Falub, antrenor Concordia Chiajna.
Tehnicianul ilfovenilor a afirmat că, după primirea golului, Concordia a preluat din nou controlul ostilităţilor. Declaraţiile sale nu au ascuns o stare de frustrare.
„Am avut foarte multe ocazii să înscriem, cred că meritam să câştigăm jocul acesta. Era greu după aceea în ultimele 15 minute împotriva unei echipe care şi-a dorit un egal, iar în ultimele 15 minute au stat mai mult pe jos, au întrerupt jocul, practic n-am mai putut să jucăm fotbal”,
Adrian Falub, antrenor Concordia Chiajna.
Fostul jucător de la Universitatea Cluj a spus şi că jucătorii sunt dezamăgiţii fiindcă au ratat multe ocazii şi a concluzionat: „păcat că n-am câştigat, chiar meritam să câştigăm”. (S.B.)
PPC Energie, un furnizor care asigură energie pentru orice
Redacția Botoșăneanul
Feb 05, 2025
Post de polițist local scos la concurs – DETALII
Oana Sava
Feb 05, 2025
Bețivi gălăgioși pe străzile orașului, polițiștii „i-au liniștit” cu amenzi
Redacția Botoșăneanul
Feb 05, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile