Antrenorul de la Chindia, atac la arbitraj şi "joc de culise marca Heleşteanu" - VIDEO
Eusebiu Tudor, antrenorul principal al echipei Chindia Târgovişte a avut o serie de atacuri atât la maniera de arbitraj din meciul cu FC Botoşani cât şi la adresa clubului botoşănean prin aducerea în organigrama clubului a lui Toni Heleşteanu. După ce a exprimat felicitările de rigoare pentru formaţia câştigătoare, Tudor s-a lansat într-o serie dură de critici la adresa actualilor şi unor foşti arbitri, vizat fiind în acest caz, Toni Heleşteanu. Redăm mai jos declaraţiile acestuia:
"Aici arbitrajele cam influenţează jocul"
Sunt supărat atât pe jucătorii ei dar şi pe maniera de arbitraj pe care am întâlnit-o astăzi aici, îmi pare rău că noi având mulţi copii, am început jocul cu şase juniori şi am avertizat de la începutul jocului că de obicei aici arbitrajele cam influenţează jocul. Am fost avertizat de jucătorii celor de la Sportul, de cei de la Farul şi de la multe ale echipe dar văd că şi astăzi s-a întâmplat la fel, arbitrul a dat un cartonaş roşu total eronat pe un jucător care nu a comentat absolut nimic şi astfel a dezechilibrat jocul.
"Majoritatea echipelor care au promovat au avut în organigramă un fost arbitru"
Dar şi aşa în zece oameni am văzut că pe final de joc aţi tras de timp, mă rog, echipa din Botoşani. Trebuie să ne maturizăm, asta ne costă, v-am spus jucătorii sunt foarte tineri şi încă nu ştiu astfel de jocuri, să joace împotriva a astfel de oameni.
Văd că în România important este în organizarea unei echipe să îţi pui un fost arbitru în organigramă şi atunci promovezi sigur. Văd că mai toate echipele care au reuşit de-a lungul anilor să promoveze au avut un fost arbitru în organigramă, de ce? Nu înţeleg. Botoşani este pe primul loc, este okay ei îşi ating obiectivul, este foarte bine, dar toate lucrurile, toate amănuntele astea sunt organizate. Vezi în VIDEO declaraţia integrală a antrenorului