Antrenorul de la Gaz Metan Mediaș a declarat că a regăsit o altă echipă la Botoșani față de cea întâlnită în returul de campionat, o echipă care a adoptat o altă formulă de joc și a avut o altfel de abordare pe teren.
”A fost un meci în compania unei echipe foarte bune din punctul meu de vedere. S-a schimbat foarte mult echipa, a jucat alt sistem, acum văd că s-a folosit sistemul 4-3-3, altă posesie și dacă campionatul trecut au jucat foarte mult cu mingi lungi și au fost poate mai muncitori acum este o echipă care pasează foarte mult, își creează oportunități, ne-am pregătit pentru acest joc tocmai pentru a închide culoarele pentru că au câțiva jucători foarte buni. Am reușit să înscriem și foarte repede acest lucru a contat pentru noi după care am închis foarte bine jocul”, a declarat
Cristian Dulca, antrenor principal Gaz Metan Mediaș.
Tehnicianul a mai menționat că în ciuda faptului că elevii săi au fost dominați în prima repriză, victoria a fost una meritată.
„Vreau să dedic victoria lui Dan Roman care anul trecut știți foarte bine și-a rupt piciorul pe acest teren, a suferit foarte mult și vom fi alături de el tot timpul și pot să spun că această victorie i-a dedicăm lui. Măcar pentru moral”, a mai spus tehnicianul.
Unde l-a surprins pe
Leo Grozavu?
”Prin jocul pe care trebuia să-l facem aici, a fost prima etapă, nouă ne-au lipsit trei jucători de bază, mă refer la Enescu care a fost suspendat, la Petre și Dan Florin care au ceva probleme medicale și ne-a fost puțin team vis a vis de exprimarea noastră în teren dar până la urmă ne-a ieșit bine și e normal să fiu fericit”, a mai spus
Dulca.
(G.E.)
CITEȘTE:
Accidentare groaznică, fotbaliştii cu lacrimi în ochi pe Municipal – VIDEO & GALERIE FOTO