Oţelul Galaţi a ajuns la şase meciuri consecutive fără victorie în Superligă după ce a remizat pe terenul lui FC Botoşani, scor 0-0.
Gălăţenii nu au reuşit să obţină niciun succes de la revenirea în Liga 1 şi au doar cinci puncte.
La finalul partidei, Dorinel Munteanu, antrenorul Oţelului, s-a declarat mulţumit de jocul colectiv, dar nemulţumit de arbitraj şi de rezultatul obţinut. Deşi gazdele au avut două goluri anulate de arbitrajul video, ”Neamţul” este de părere că echipa sa trebuia să obţină toate cele trei puncte. În opinia lui Dorinel Munteanu, fosta campioană a României este pe drumul cel bun, iar roş-alb-albaştrii vor înregistra cât de curând succesul mult aşteptat, scrie orangesport.ro
În prima repriză, Oţelul a cerut un penalty, la contactul dintre Pius şi Juri Cisotti. Faza a fost analizată de VAR, dar arbitrul Kovacs nu a sancţionat intervenţia fundaşului nigerian.
”Din nou un egal meritat. Consider că trebuia să transformăm acest egal în victorie, având în vedere ocaziile pe care le-am avut atât în prima, cât şi în a doua repriză. Dacă am fi marcat, altul era rezultatul. Am avut multe faze fixe pe care nu le-am fructificat. Asta este o problemă la noi, pentru că în anii trecut am marcat foarte multe goluri din faze fixe. Vor veni şi victoriile cu siguranţă.
(n.r. Aţi avut emoţii la cele două faze analizate de VAR?) Sigur, ai emoţii, este clar. Eram 100% sigur că vom primi penalty, iar astăzi am aflat altă invenţie. <>. Trebuie să ne acomodăm noilor reguli. Sunt puţin supărat că n-am câştigat. Ocazii clare nu şi-au creat nici ei”
a spus Dorinel Munteanu.
ACUM: Atmosferă de așteptare în sediul PSD, se așteaptă primele exit-poll-uri – LIVE
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Angajat al unui local public din Botoșani AMENDAT de polițiști în ziua votului
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Flăcări în municipiu, un container a luat foc
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Vot în spatele gratiilor: Sute de deținuți au votat pentru viitor
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024