Partida împotriva FC Botoșani a adus victorie în rândul covăsnenilor.
Pentru Sepsi urmează meciul de pe teren propriu cu FC Voluntari, de luni, 4 martie. Bernd Storck i-a felicitat pe jucătorii săi pentru succesul de la Botoșani și le-a transmis ce trebuie să facă pentru ca echipa să ocupe un loc de play-off la finalul sezonului regulat, scrie digisport.ro.
Totuși, antrenorul covăsnenilor a subliniat că nu doar Sepsi se luptă pentru o poziție în primele șase. De asemenea, Storck a ținut să le mulțumească suporterilor care au făcut deplasarea la Botoșani.
,,Am jucat foarte bine în prima repriză și am controlat meciul. În partea a doua, am pierdut puțin din control, dar și adversarul a jucat mai bine. Am avut în față un adversar puternic. Ne-am apărat foarte bine. Portarul a salvat penalty-ul. Vreau să îi felicit pentru luptă. Trebuie să luăm meci cu meci și să câștigăm partida de pe teren propriu cu Voluntari. Trebuie să vedem ce vor face și adversarii. Nu suntem noi singura echipă care se bate pentru play-off. Trebuie să continuăm același fel."
a declarat Bernd Storck la flash-interviu.
Covăsnenii au ajuns la 37 de puncte în clasament și se apropie la o singură lungime de U Cluj, ocupanta locului șase. De cealaltă parte, moldovenii nu reușesc să se apropie de Dinamo și rămân pe ultimul loc al clasamentului, cu doar 20 de puncte.
Peste 1.500 de elevi și profesori din Botoșani au fost astăzi evacuați de pompieri
Redacția Botoșăneanul
Mar 04, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 04, 2025
Mașină de aproape 30.000 de euro confiscată la vamă, șoferul a dat de necaz
Redacția Botoșăneanul
Mar 04, 2025
O tânără de 25 de ani, mamă a doi copilași, s-a sinucis
Redacția Botoșăneanul
Mar 04, 2025
Trei comune din Botoșani folosesc clopotele bisericilor în caz de urgențe: NU au sisteme de alarmare
Redacția Botoșăneanul
Mar 04, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile