S-a ajuns în această situație din cauza legii intrată în vigoare la începutul lunii noiembrie prin care se dorește plafonarea cheltuielilor publice și diminuarea deficitului de la bugetul de stat.
Este vorba despre Legea 296/2023 privind unele măsuri fiscal bugetare pentru asigurarea sustenabilității financiare a României pe termen lung.
În acest normativ, una dintre prevederi obligă primăriile să nu depășească media cheltuielilor efectuate în primele nouă luni ale anului 2023.
Ceea ce înseamnă că Primăria Botoșani nu poate cheltui din bugetul local o sumă mai mare de 80.000 de lei pentru organizarea spectacolului de Revelion.
„Intenționăm să organizăm acest eveniment de tradiție la Botoșani, pentru că de Revelion toți oamenii vin la Primărie la trecerea dintre ani, iar pentru spectacol avem alocată suma de 80.000 de lei, care este reprezentată de media primelor 9 luni pe acest tip de cheltuială. Încercăm să suplimentăm această sumă cu bani din sponsorizări pentru a aduce și o serie de artiști, pentru că acești bani nu sunt suficienți pentru artiști de prestigiu la trecerea dintre ani”,
Cosmin Andrei, primarul municipiului Botoșani
Edilul șef este de părere că există un număr de botoșăneni care așteaptă tradiționalul spectacol din Piața Revoluției în noaptea dintre ani, iar momentul ar urma să fie marcat chiar și fără nume grele pe scenă din rândul artiștilor.
Bineînțeles că există și varianta unei colaborări cu județele învecinate pentru ca artiștii care ajung în nordul țării să susțină concerte în mai multe locuri.
„Cu siguranță anul acesta vom merge după bugetul alocat și în funcție de ce artiști ne vom permite. Poate chiar unii de pe plan local care sunt prestigioși. O să avem un program care sper eu să fie pe placul botoșănenilor. Dacă sunt artiști care vor cânta în zonă și programul le va permite, cu siguranță îi invităm și la Botoșani, în funcție de solicitări. Dar motivat de faptul că avem această ordonanță și sumele sunt mai mici, poate și pretențiilor se mai diminuează pentru spectacolul de la trecerea dintre ani”,
Cosmin Andrei, primarul municipiului Botoșani
Botoșănenii în general ajung în centrul orașului pentru focul de artificii care are loc la miezul nopții când se face trecerea în noul an.
Și care nu va lipsi nici în 2023.
Vești de la Județ cu drumul de mare viteză Botoșani - Suceava
Redacția Botoșăneanul
Oct 15, 2024
Spectacol cu parfum de început de mileniu: LA concertează la Irish Pub
Redacția Botoșăneanul
Oct 15, 2024
Peste 1.000 de botoșăneni loviți de viroze, internări și în rândul copiilor
Oana Sava
Oct 15, 2024
Parfumuri de la mărci de lux, periculoase pentru sănătate: Conțin substanțe toxice
Redacția Botoșăneanul
Oct 15, 2024