Pompierii botoșăneni au fost la datorie și în perioada 31 decembrie 2022 – 2 ianuarie 2023, pentru gestionarea optimă a situațiilor de urgență, produse la nivel local.
Pompierii au acționat pentru stingerea a șase incendii, acordarea primului ajutor și transportul la spital a unui număr de 45 de persoane care aveau probleme medicale, salvarea unei persoane dintr-o fântână, dar și pentru prevenirea izbucnirii unui incendiu în urma producerii unui accident rutier.
La aceste evenimente se adaugă șase misiuni de verificare a secției ATI de la Spitalul de Urgență Județean „Mavromati” Botoșani, șase misiuni în sprijinul refugiaților din Ucraina și șapte alte intervenții (deblocare uși, transport persoane supraponderale, asigurare măsuri p.s.i. la aterizarea/decolarea elicopterului SMURD sau pe timpul unor manifestări cu public numeros).
De asemenea, pompierii au intervenit pentru salvarea unui bărbat căzut într-o fântână adâncă de aproximativ șapte metri. Misiunea contracronometru a avut loc în dimineața zilei de 31 decembrie 2022, la Dorohoi. După ce a fost scos din fântână de pompierii din cadrul Detașamentului Dorohoi, bărbatul, în vârstă de 62 de ani, a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.
În ultima zi din an, în localitatea Adășeni, într-o bucătărie a avut loc o explozie urmată de incendiu. Au ars bunurile din camera unde s-a produs evenimentul. La caz au intervenit pompierii Stației Săveni.
În aceeași zi, la Mesteacăn, o anexă a fost cuprinsă de flăcări, cel mai probabil, de la un coș de fum neprotejat termic față de materialele combustibile din structura acoperișului. Pentru stingerea incendiului și înlăturarea efectelor au intervenit pompieri militari de la Detașamentul Botoșani.
Și în municipiul Botoșani, într-un apartament, pompierii au fost chemați după ce o oală cu mâncare a fost uitată pe aragazul aflat în funcțiune.
De asemenea, în Ajunul Anului Nou, la Bobulești a ars un copac. Cauza probabilă a fost stabilită ca fiind jocul copiilor cu focul. Misiunea a fost efectuată de un echipaj din cadrul Gărzii de Intervenție Ștefănești.
În prima zi din 2023, în municipiul Botoșani, o ghenă de gunoi de pe strada Vârnav a fost cuprinsă de flăcări. Au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani. Cauza probabilă a fost stabilită ca fiind foc deschis în spații deschise.
În aceeași zi, la o casă din Săveni, a ars funinginea din coșul de fum. La caz au intervenit pompierii Stației Săveni.
Evenimentul s-a produs în noaptea de 31 decembrie 2022 spre 1 ianuarie 2023, pe raza localității Flămânzi, fiind implicat un singur autoturism. Pompierii din cadrul Punctului de Lucru Flămânzi au acționat pentru prevenirea izbucnirii unui incendiu.
În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.
Nu uitați! Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro.
Bărbați prinși pe camerele video în timp ce își descărcau „gunoiul” din dubă
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Valeriu Iftime: Atâta ignoranță și lipsă de empatie rar mi-a fost dat să văd…
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Concluzia lui Emil Săndoi, după ce Poli Iași a remizat la Botoșani în derby-ul Moldovei
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Un iubit preot din Botoșani a plecat la Domnul, doliu în parohie
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024