Măsura a trecut de Parlament.
Părinţii singuri nu vor mai avea nevoie de declaraţia celuilalt părinte în cazul în care solicită angajatorului zile libere plătite pentru supravegherea copiilor până în 12 ani în situaţiile în care cursurile şcolilor sau grădiniţelor sunt suspendate sau limitate.
De asemenea, salariaţii din sistemul sanitar, de apărare naţională, ordine publică sau securitate naţională vor putea să opteze între a primi zile libere sau o majorare salarială cu 75% a salariului de bază. Acestea sunt doar câteva dintre modificările pe care deputaţii au votat să le aducă OUG 147/2020, în calitate de For decizional, printr-un proiect de lege ce se-ndreaptă acum spre promulgare.
Proiectul de lege ce va modifica OUG 147 a trecut de votul decisiv al Camerei Deputaților, unde au fost introduse atât o serie de beneficii noi pentru părinţi, precum şi noi prevederi care să acopere situaţiile în care activităţile didactice sunt limitate sau suspendate.
În prezent, părinţii îşi pot lua zile libere plătite când cursurile fizice sunt suspendate doar în câteva situaţii, multe dintre realităţile actuale nemaiavând acoperire în prevederile OUG 147, deşi actul normativ a fost modificat de patru ori de la adoptarea sa de către Guvern. Clarificări în privinţa situaţiilor actuale în care părinţii mai pot beneficia de zile libere plătite în contextul epidemic regăsiţi în acest articol.
O schimbare importantă care a fost introdusă la Camera Deputaților este faptul că angajaţii din unităţile sanitare, din sistemul naţional de apărare, ordine publică şi securitate naţională sau angajaţii din penitenciare vor putea să primească zile libere plătite, însă doar cu aprobarea angajatorului. Prevederile actuale ale OUG 147 spun că salariaţii de la stat din sectoarele menţionate anterior NU primesc zile libere când cursurile sunt suspendate, ci primesc o majorare salarială cu 75% a venitului de bază.
Totuşi, în cazul în care ambii părinţi lucrează într-unul dintre sectoarele amintite anterior, doar unul va putea beneficia fie de zile libere plătite, fie de majorare cu 75% a salariului de bază, în funcţie de opţiunea exprimată. De asemenea, dacă angajatorul nu aprobă cererea de acordare a zilelor libere, unul dintre părinţii care activează în aceste sectoare va avea dreptul la o majorare salarială de 75% din salariul de bază.
La Camera Deputaților a fost clarificată şi situaţia familiilor monoparentale. Părinţii singuri vor putea să solicite angajatorului zile libere plătite fără a mai fi nevoie de declaraţia din partea celuilalt părinte, cum că nu ar fi solicitat la rândul lui zile libere pe baza aceluiaşi act normativ.
De asemenea, salariaţii în sistemul naţional de apărare, ordine publică şi securitate naţională, angajaţii din penitenciare şi personalul din unităţile sanitare publice care îşi cresc singuri copiii vor putea să opteze, în situaţia limitării sau suspendării cursurilor şcolare în format fizic, fie pentru acordarea de zile libere plătite, fie pentru acordarea majorării drepturilor salariale cu 75% a salariul de bază/salariul de funcție/solda de funcție corespunzătoare unei zile lucrătoare, fără ca aceste drepturi să poate fi cumulate pentru aceeaşi perioadă.
Părinții care stau acasă au dreptul la o indemnizație brută de 75% din salariul de bază al unei zile lucrătoare, dar nu mai mult de 75% din câștigul salarial mediu brut (adică maximum 4.072 de lei), scrie Avocatnet.ro.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Prietenul lui Portariuc este noul președinte al PSD
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024