În timp ce majoritatea spațiilor locative ale statului sunt ocupate de asistați sociali care nu aduc un plus financiar societății, autoritățile caută soluții pentru identificarea unor locuințe pentru profesioniști. Este cazul Spitalului Județean Mavromati unde în premieră va fi deschis un compartiment care va trata afecțiunile neurologice.
Impactul este unul extrem de mare, în condițiile în care toate cazurile de acest gen sunt momentan direcționate către spitale din afara județului. Iar cazurile în care pacienții își permit să se deplaseze cu propriile forțe la aceste unități medicale sunt puține în comparație cu botoșăneni care s-ar adresa direct Spitalului Județean.
În acest context s-a găsit și un medic care să vină la Botoșani, pe această specializare, însă respectivul cadru medical solicită și locuință de serviciu.
”Trebuie să urgentăm găsirea unor soluții pentru apartamente. Pentru că se dorește a se înființa acel compartiment de neurochirurgie, s-a găsit și un medic, dar solicită apartament. Noi nu avem apartament, dar o să am o discuție și cu Primăria să găsim soluții și cât mai repede. Spitalul vrea cinci apartamente. Bun, la fel de adevărat spun că d-nii medici vor apartamente cât mai aproape de spital”, a declarat Gheorghe Sorescu, președintele CJ Botoșani.
Primăria municipiului Botoșani deține un anume număr de locuințe de serviciu în Centrul Istoric al orașului însă nu se știe câte dintre ele mai sunt libere. (G.E.)
Liderul național votat de sute de botoșăneni deși s-a retras din cursă
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Bilete disponibile la meciul dintre FC Botoșani și Farul Constanța – PREȚURILE
Oana Sava
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Directoare cu concurs la spitalul orașului: NOTA obținută la examen
Oana Sava
Nov 26, 2024