U.A.T. Botoșani, cu sediul în Piaţa Revoluţiei nr. 1, anunţă organizarea licitației publice cu ofertă în plic închis de folosire a locului public în suprafață de 4,2 mp, proprietatea municipiului Botoșani, situat în municipiul Botoșani, str. Grivița – zona Ovisim, în scopul amplasării unui modul stradal pentru comercializare cafea / produse de panificație. Licitația va avea loc în sala de şedinţe din sediul Primăriei Municipiului Botoşani din Calea Naţională nr. 101.(Starea Civilă), în data de 06.05.2021, ora 11.00.
Durata închirierii este de 5 ani, cu posibilitate de prelungire.
Taxa de înscriere la licitaţie este de 50 lei, iar garanţia de participare la licitaţie este de 400 lei, reprezentând contravaloarea taxei de folosire loc public pentru două luni.
La licitație pot participa numai reprezentanții legali ai persoanelor juridice sau persoanele fizice care au depus ofertele. Nu pot participa la licitație persoanele juridice aflate în faliment, lichidare, insolvență, care au datorii la bugetul local. Documentaţia de atribuire poate fi consultată si achiziţionată de la Primăria Municipiului Botoşani, Serviciul Patrimoniu (sediu Casa Cărţii), Calea Naţionala nr. 101, începând cu data publicării anunţului, între orele 8,30-16.
Dacă la şedinţa din data de 06.05.2021 nu există minim 2 oferte, licitaţia va fi reluată în termen de 14 zile lucrătoare. La a doua şedinţă de licitaţie, indiferent de numărul ofertelor, va fi declarată adjudecatară oferta conformă şi cea mai mare.
Ofertanţii vor depune un plic exterior pe care se va menţiona data licitaţiei şi obiectul pentru care este depusă oferta și care va conţine următoarele documente:
- fişa de înscriere la licitaţie și o declarație de participare, semnată de ofertant, fără ştersături sau modificări;
- plic interior, care conține oferta propriu-zisă, pe care se înscriu numele sau denumirea ofertantului;
- chitanţa care dovedeşte achitarea taxei de participare la licitaţie;
- chitanţa care dovedeşte achitarea garanţiei de participare;
- certificat fiscal, de dată recentă, privind plata obligaţiilor către bugetul local;
- pentru persoane juridice: Certificat constatator de la Registrul Comertului cu datele firmei si reprezentantii acesteia, din care sa rezulte că firma este în functiune si nu se afla în procedură de insolventa;
- datele de identificare ale reprezentantului firmei care participa la licitatie (B.I/C.I in original si copie);
- pentru persoane fizice: copie după actul de identitate.
Documentaţia pentru licitaţie se depune la registratura Primăriei Municipiului Botoşani, până la data de 04.05.2021, ora 12,00.
Ofertele vor fi deschise în şedinţa publică la data de 06.05.2021, ora 11.00, în sala de şedinţe din sediul Primăriei Municipiului Botoşani din Calea Naţională nr. 101.(Starea Civilă).
Contestaţiile pot fi depuse de persoanele care s-au înscris la licitaţie în termen de 48 ore de la şedinţa de licitație, la registratura Primăriei Municipiului Botoşani. Termenul de soluţionare este de 2 zile lucrătoare de la expirarea termenului de depunere.
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Alegeri Prezidențiale 2024 – Diaspora română se mobilizează
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Dinu Todoran preia una dintre cele mai slabe echipe din acest sezon: Este o provocare
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Brânza de la “Five Continents”premiată cu aur la World Cheese Awards 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024