Sumele de bani care vor intra în județul Botoșani pentru suprafețele solicitate la plată în acest an vor fi mult mai mari în raport cu creșterea suprafeței solicitate.
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) Centrul Județean Botoșani informează că la data de 15 iunie 2020 s-a finalizat perioada de depunere, fără penalități, a cererilor unice de plată aferente Campaniei 2020, desfășurată, în cea mai mare parte, fără prezența fizică a solicitanților și/sau a personalului altor instituții, prin utilizarea mijloacelor electronice (telecomunicaţii).
Astfel, până la data de 15 iunie 2020 au fost depuse la APIA Centrul Județean Botoșani un număr de 31.777 cereri unice de plată pentru o suprafață totală de 285.638,20 hectare, din care 26.266 cereri au fost depuse prin mijloace electronice.
Față de Campania 2019, s-a înregistrat o creștere cu 5.148,81 hectare a suprafeței pentru care s-a solicitat sprijin în condițiile în care s-a evidențiat o ușoară comasare a terenurilor prin scăderea numărului de solicitanți.
Prin urmare, și sumele de bani care vor intra în județul Botoșani pentru suprafețele solicitate la plată în acest an vor fi mult mai mari în raport cu creșterea suprafeței solicitate.
Orice suprafață de teren utilizat care este eligibilă pentru finanțare reprezintă o resursă financiară care va susține agricultura botoșăneană și va crește competitivitatea produselor autohtone, aceasta fiind și rațiunea apelurilor repetate ale Centrului Județean Botoșani către potențialii beneficiari ai formelor de sprijin gestionate de APIA de a depune cererile unice de plată până la 15 iunie 2020, îndemnuri care nu au rămas fără ecou motiv pentru care acțiunile noastre comune s-au bucurat de succes.
”Campania de primire a cererilor unice de plată 2020 continuă până pe data de 10 iulie 2020, inclusiv, pentru cererile depuse în acest interval aplicându-se o penalizare de 1% pe ziua de întârziere din suma totală pe care fermierul urmează să o încaseze. De asemenea, eventualele modificări ale cererii unice de plată se pot depune până la data de 30 iunie 2020, fără penalizări, respectiv 10 iulie 2020, cu penalizări”, a precizat Mihai Bogdan Cîmpanu, director executiv în cadrul APIA Botoșani.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
INCENDIU în trafic: Șoferul a oprit în poarta Stației de Pompieri
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
Balul Bobocilor, supravegheat de polițiști și jandarmi: Controale prin cluburi și discoteci
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
Anunț Nova ApaServ: Mai multe localități din județ rămân fără apă din cauza unei avarii majore
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
Botoșănean reținut de polițiști după o „petrecere” în apartament
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
ACUM la Botoșăneanul TV: Succes german pe buletinele de vot de la Botoșani – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024