Poștașii distribuie zilnic între 300.000 şi 500.000 de pensii.
Directorul Poştei Române, Valentin Ștefan, a afirmat că pensiile cu noile valori au intrat în distribuire, iar poștașii distribuie zilnic între 300.000 şi 500.000 de pensii.
Valentin Ștefan, directorul Poştei Române
„Pensiile cu noile valori au intrat în distribuire. Avem până pe data de 15 septembrie să distribuim toate pensiile. În fiecare lună avem un grad de peste 99% de distribuire. Ne așteptăm să fie la fel și acum. Zilnic distribuim între 300 şi 500.000 de pensii”
El a precizat că deciziile de recalculare fuseseră distribuite în procent de 95-97% la sfârşitul zilei de vineri, scrie news.ro.
Valentin Ștefan, directorul Poştei Române
„Deciziile de recalculare au fost distribuite așa cum ne așteptam. Estimăm că avem undeva între 95-97% distribuite la sfârșitul zilei de vineri. Încă strângem datele din teritoriu, în special în mediul rural unde evidența se confirmă abia a doua zi”
Întrebat câte decizii de recalculare au fost retrase din circuitul poștal, Valentin Ștefan a răspuns:
Valentin Ștefan, directorul Poştei Române
„Nu a fost retrasă nicio decizie. Au fost oprite de la distribuire unele, dar nu a fost un proces pe care noi l-am urmărit din simplul motiv că este un proces normal, mai ales când e vorba un număr atât de mare de trimiteri, e normal ca beneficiarul sau clientul nostru, Casa de Pensii, să ne solicite anumite schimbări. Şi schimbările se produceau succesiv. Astăzi ne spuneau să oprim un număr de 100 de trimiteri, a doua zi ne spuneau că putem să le dăm drumul. Şi opreau altele. Este foarte greu de estimat numărul total de astfel de solicitări”.
(Foto: Inquam Photos)
Redacția Botoșăneanul
Jan 06, 2025
Vreme neobișnuită de Bobotează – până la cât se va ridica temperatura
Sergiu Bălășcău
Jan 06, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 06, 2025
Declarația zilei 6 ianuarie 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 06, 2025
Idolul lui Iftime a demisionat din fruntea Consiliului Județean, mai urmează cineva?
Sergiu Bălășcău
Jan 06, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile