În conformitate cu dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se aduce la cunoştinţă publică faptul că a fost iniţiat şi urmează a fi supus aprobării Consiliului Local al municipiului Botoşani următorul proiect de hotărâre:
Proiect de hotărâre pentru modificarea Hotărârii Consiliului Local nr. 387/28.10.2021 privind aprobarea Regulamentului de acordare a unor beneficii de asistență socială, sub formă de tichete sprijin în cuantum de 500 de lei pentru remedierea problemelor oculare la preșcolarii și elevii din municipiul Botoșani, pentru facilitarea accesului la educație
Proiectul de hotărâre cu documentația aferentă este afișat pe site-ul Primăriei, prima pagină, în Monitorul Oficial Local la pct. 3 secţiunea - Informarea asupra proiectelor de hotărâri aflate în dezbatere publică conform Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică și care vor fi supuse aprobării Consiliului Local.
Persoanele fizice sau juridice interesate pot depune în scris la Aparatul Consiliului Local, în sediul Primăriei, Piața Revoluţiei nr.1, camera 104, propuneri, sugestii sau opinii cu valoare de recomandare la proiectul de hotărâre, în termen de 10 de zile lucrătoare începând cu data publicării anunțului.
Primar,
Cosmin Ionuț Andrei
Șoferi cu tupeu amendați de polițiști la Dorohoi
Redacția Botoșăneanul
Mar 06, 2025
Doamnele de la ISU Botoșani s-au întrecut la badminton
Redacția Botoșăneanul
Mar 06, 2025
Un botoșănean beat mangă și fără permis prins la volan aproape de miezul nopții
Redacția Botoșăneanul
Mar 06, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 06, 2025
PERCHEZIȚII la Botoșani: Haine și cosmetice „de firmă” confiscate de polițiști
Redacția Botoșăneanul
Mar 06, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile