Anunț privind deschiderea procedurii de transparență decizională a procesului de elaborare a proiectului unui act normativ
din data de 18.04.2024
În data de 18 aprilie 2024 Primăria Municipiului Botoșani anunță deschiderea procedurii de transparență decizională a procesului de elaborare următorului proiect de act normativ:
Proiect de hotărâre privind aprobarea documentaţiei „Plan Urbanistic Zonal și Regulament de urbanism aferent intravilan CF/NC 63551 și extravilan CF/NC68955” în vederea realizării obiectivului „Construire ansamblu urban Șoseaua Iașului – etapa II – introducere teren în intravilan (St = 391.820,0mp; CF/NC68955)”
Documentația aferentă proiectelor de hotărâre poate fi consultată pe site-ul Primăriei, prima pagină, în Monitorul Oficial Local la pct. 3 secţiunea - Informare asupra proiectelor de hotărâri aflate în dezbatere publică conform Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică și care vor fi supuse aprobării Consiliului Local.
Proiectele de acte normative se pot obține în copie, pe bază de cerere depusă la Registratura instituției.
Persoanele fizice sau juridice interesate pot depune în scris la Aparatul Consiliului Local, la sediul Primăriei, Piața Revoluţiei nr. 1, camera 104, propuneri, sugestii sau opinii cu valoare de recomandare la proiectul de hotărâre, în termen de 10 de zile lucrătoare începând cu data publicării anunțului, luni - joi între orele 8,00-16,00, vineri 8,00-14,00.
Materialele transmise vor purta mențiunea: „Propuneri pentru proiectul de hotărâre privind aprobarea documentaţiei „Plan Urbanistic Zonal și Regulament de urbanism aferent intravilan CF/NC 63551 și extravilan CF/NC68955” în vederea realizării obiectivului „Construire ansamblu urban Șoseaua Iașului – etapa II – introducere teren în intravilan (St = 391.820,0mp; CF/NC68955)””
Propunerile pot fi transmise și electronic la adresa de e – mail: [email protected]
Propunerile trimise vor fi publicate pe pagina de internet a instituției, Monitorul Oficial Local - linkul primariabt.ro la pct. 3 secţiunea Informare asupra proiectelor de hotărâri aflate în dezbatere publică conform Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică și care vor fi supuse aprobării Consiliului Local.
Nepreluarea recomandărilor formulate şi înaintate va fi justificată în scris.
Pentru cei interesați, există și posibilitatea organizării unei întâlniri în care să se dezbată public proiectul de act normativ, în cazul în care acest lucru este cerut în scris de către o asociaţie legal constituită sau de către o altă autoritate sau instituție publică.
Pentru informații suplimentare, vă stăm la dispoziție la următoarele date de contact: Alina Manolache, Aparatul Consiliului Local – telefon: 0372316708, e-mail [email protected]
Primar,
Cosmin Ionuț Andrei
Alerte de viscol au fost emise în mai multe zone: Botoșani se află pe listă
Redacția Botoșăneanul
Jan 02, 2025
Cornel Șfaițer, așa cum îl vezi o singură dată pe an: în suman și… astrahan
Redacția Botoșăneanul
Jan 02, 2025
Anul 2025 vine cu mai multe zile libere
Redacția Botoșăneanul
Jan 02, 2025
Ce se întâmplă cu banii românilor la început de an. Anunțul îngrijorător făcut de BNR
Redacția Botoșăneanul
Jan 02, 2025
Când revin elevii și preșcolarii la cursuri după vacanța de iarnă: Calendarul anului școlar
Redacția Botoșăneanul
Jan 02, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile