În data de 11 noiembrie 2024 Primăria Municipiului Botoșani anunță deschiderea procedurii de transparență decizională a procesului de elaborare următorului proiect de act normativ:
Proiect de hotărâre privind aprobarea documentaţiei „Plan Urbanistic Zonal și Regulament de urbanism aferent – Str. A.S. Puskin, nr.23, CF/NC 68883” în vederea realizării obiectivului „Introducere teren în intravilan și construire locuințe cu regim mic de înălțime”
Documentația aferentă proiectelor de hotărâre poate fi consultată pe site-ul Primăriei, prima pagină, în Monitorul Oficial Local la pct. 3 secţiunea - Informare asupra proiectelor de hotărâri aflate în dezbatere publică conform Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică și care vor fi supuse aprobării Consiliului Local.
Proiectul de act normativ se poate obține în copie, pe bază de cerere depusă la Registratura instituției.
Persoanele fizice sau juridice interesate pot depune în scris la Aparatul Consiliului Local, la sediul Primăriei, Piața Revoluţiei nr. 1, camera 104, propuneri, sugestii sau opinii cu valoare de recomandare la proiectul de hotărâre, în termen de 10 de zile lucrătoare începând cu data publicării anunțului, luni - joi între orele 8,00-16,00, vineri 8,00-14,00.
Materialele transmise vor purta mențiunea: „Propuneri pentru proiectul de hotărâre privind aprobarea documentaţiei „Plan Urbanistic Zonal și Regulament de urbanism aferent – Str. A.S. Puskin, nr.23, CF/NC 68883” în vederea realizării obiectivului „Introducere teren în intravilan și construire locuințe cu regim mic de înălțime””
Propunerile pot fi transmise și electronic la adresa de e – mail: [email protected]
Propunerile trimise vor fi publicate pe pagina de internet a instituției, Monitorul Oficial Local - linkul primariabt.ro la pct. 3 secţiunea Informare asupra proiectelor de hotărâri aflate în dezbatere publică conform Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică și care vor fi supuse aprobării Consiliului Local.
Nepreluarea recomandărilor formulate şi înaintate va fi justificată în scris.
Pentru cei interesați, există și posibilitatea organizării unei întâlniri în care să se dezbată public proiectul de act normativ, în cazul în care acest lucru este cerut în scris de către o asociaţie legal constituită sau de către o altă autoritate sau instituție publică.
Pentru informații suplimentare, vă stăm la dispoziție la următoarele date de contact: Alina Manolache, Aparatul Consiliului Local – telefon: 0372316708, e-mail [email protected]
Cheflii prinși băuți la volan, Moș Crăciun le-a luat permisul
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Alimentele care dispar din magazinele din România în 2025
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Noi angajări la Spitalul Județean, se caută o persoană cunoscătoare la bani
Gabriela Erdic
Dec 26, 2024
Imagini superbe surprinse de un fotograf profesionist la parada de la Botoșani
Gabriela Erdic
Dec 26, 2024
Sebastian Mailat, dorit de patru echipe din Superligă
Gabriela Erdic
Dec 26, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile