Președintele României, Klaus Iohannis a anunțat într-o conferință de presă care s-a terminat în urmă cu puțin timp, că România iese din restricțiile sanitare.
Starea de alertă în România nu va mai fi prelungită după data de 8 martie, a anunțat președintele Klaus Iohannis, care a susținut declarații de presă, de la ora 16.00. El a spus că valul 5 al pandemiei de COVID-19 a fost depășit.
Starea de alertă pe teritoriul României a fost instituită în 18 mai 2020.
Șeful statului a declarat, conform HotNews că valul cinci al pandemiei a fost depășit și este momentul să fie luate alte decizii legate de gestionarea acestei situații.
Iar una dintre acestea ar fi să nu se mai prelungească starea de alertă după data de 8 martie.
”Ultimii 2 ani de pandemie au adus multe provocări: presiunea pe spitale, închiderea școlilor. Ultimii 2 ani ne-au demonstrat că trebuie să învățăm să trăim în acest context epidemiologic. Rămânem vigilenți și pe mai departe, cu obiceiurile bune de prevenție dobândite în ultimii ani, chiar dacă sunt semne că am intrat în fază descendentă”,
Klaus Iohannis, președintele României
La nivelul județului Botoșani numărul pacienților infectați a înregistrat o scădere semnificativă. Astăzi, spre exemplu au fost anunțate 41 de cazuri.
Peste 63.000 de oameni și-au pierdut viața în pandemia cauzată de virusul chinezesc.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
LOCUL din Botoșani cu cea mai mare PREZENȚĂ la vot astăzi, în „împărăția” lui Iftime bate… pustiul
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
De la albastru… Iftime și liberalii au avut parte de un intrus la vot: Sunt de un penibil exagerat
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Poliția în secțiile de votare: Bețivi și patroni de baruri plini de zel amendați în ziua votului
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024