Cel mai greu este să lucrezi cu elevii de clasele I-IV şi în grădiniţă, spune ministrul.
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat, duminică seară, că grădinițele vor rămâne deschise indiferent de scenariul în care se va afla România.
Restricțiile în grădinițele de stat vor dispărea, a anunțat Cîmpeanu la Antena 3. Deci rămân deschise.
„Înţeleg foarte bine şi greutatea lucrului educatorilor în grădiniţe. Eu, ca profesor universitar am spus tot timpul că apreciez ceea ce alţii fac şi eu aş putea face mai greu, sau nu aş putea face deloc. Sunt de acord că e mult mai greu de multe ori să fii educator, decât să fii profesor universitar.
La această întrebare, răspunsul este foarte clar. Şi în scenariul vede, şi în cel galben şi în cel roşu, grădiniţele rămân deschise, pentru că cel mai greu este să lucrezi cu elevii de clasele I-IV şi în grădiniţă. Nu spun că este uşor să lucrezi în gimnaziu, liceu sau în universitar online, dar în grădinţie şi în clasele I-IV este cel mai greu de imaginat, cum ai putea fi eficient, să îl înveţi pe un copil să facă litere online”,
Sorin Cîmpeanu. Ministrul Educației
„Tocmai de aceasta, în toate scenariile, propunerea este să fie deschise cu prezenţa fizică în grădiniţe”.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Sărbătoarea Nașterii Domnului: tradiții fascinante și superstiții care dăinuie peste generații
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Comercianții nu mai trebuie să emită bon fiscal pentru plățile cu cardul, decât la cerere
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Avertizare meteo: COD GALBEN de ceață pentru mai multe localități din județ
Redacția Botoșăneanul
Dec 24, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile