Au semnat pozitiv condica de prezență evident toți aleșii de la municipiu din partea PSD și doar
Cătălin Alexa (PDL),
Corneliu Furtună (PNȚCD) și
Radu Lebădă sau Gabriel Murariu (PNL) din rândul partidelor de opoziție. A luat loc în sală și
viceprimarul Cătălina Lupașcu.
S-au ridicat mai multe aspecte care nu erau bine înțelese de o parte dintre consilierii locali, unele întrebări găsindu-și răspunsuri pe loc, altele fiind soldate cu promisiuni de lămurire.
Un accent important s-a pus pe prețul cu care sunt reabilitate blocurile în cadrul acestui program și care a fost contestat în nenumărate rânduri în ședințele de
Consiliu Local, mai ales de popularul
Marius Cristescu, absent de la dezbatere.
”Prețul este cu mult peste prețul pieței, acesta este mesajul public, s-au transmis astfel de mesaje inclusiv de consilieri și cetățenii sunt dezamăgiți”, a spus printre altele
Ovidiu Portariuc.
A intervenit un salariat al firmei care s-a ocupat de proiectarea la acest program și care a explicat diferența vehiculată de unii consilieri.
”Acel preț al pieței este făcut de proprietar, la negru, fără proiect. Noi am făcut proiectarea la reabilitare respectând standardul de cost impus de Ministerul Dezvoltării Regionale”, a explicat un reprezentant al
firmei de proiectare.
Ca și completare, edilul șef a subliniat că și din punct de vedere al calității se va observa o diferență între blocurile anvelopate ”la negru” și cele cuprinse în proiectul derulat de Primărie. ”
Nu știm calitatea lucrărilor făcute la negru în comparație cu a celorlalte până nu facem efectiv aceste lucrări”, a concluzionat
Cătălina Lupașcu.
”Acum că am aceste documente vă promit că le voi analiza cu maximă atenție”, a spus spre finalul
ședinței Cătălin Alexa.
La finalul ședinței,
Ovidiu Portariuc s-a arătat nemulțumit de faptul că prezența din rândul consilierilor nu a fost cea așteptată.
”În primul rând m-am bucurat că au răspuns pozitiv invitației mele o parte dintre consilieri, nu toți. Mă supără faptul că, cei care sunt cei mai vocali în cadrul ședințelor de CL nu au venit astăzi la această întâlnire dar cred că am fost suficienți consilieri astfel încât să se creeze acea opinie comună, să se vadă că este un proiect pozitiv pentru Botoșani și am speranța că vom continua acest proiect de izolare termică și în perioada următoare”, a spus la final
primarul Ovidiu Portariuc. (G.E.)
CITEȘTE:
Milionarii târgului, bătaie pe singurul proiect al lui Portariuc, ajung să facă lucrarea aproape în jumătate
[[galerie-foto]]