Cu toate că a avut deja o întâlnire cu preşedinţii asociaţiilor de proprietari în care le-au fost prezentate condiţiile necesare pentru programul de anvelopare termică a blocurilor, Ovidiu Portariuc a declarat că puţini sunt cei care au răspuns pozitiv şi au depus dosare la Primărie.
Din cele aproximativ 80 de asociaţii de proprietari din Botoşani, doar cinci au făcut
solicitări la municipalitate pentru a fi înscrise în cadrul acestui program care este destinat imobilelor a căror locatari realizează venituri modeste. Cheltuielile pentru anveloparea sunt împărţite procentual, respectiv 60% aportul statului, 30% al Primăriei şi diferenţa de 10% a asociaţiei, cu condiţia ca aceste plăţi să fie făcute ulterior.
„Deşi au trecut aproximativ trei săptămâni de când am avut întâlnirea cu preşedinţii asociaţiilor de proprietari, am primit foarte puţine dosare. Nu avem decât patru, cinci dosare, am înţeles că ar întâmpina anumite dificultăţi în a realiza documentaţia şi atunci le-am sugerat să apeleze la noi, avem un consilier care se ocupă de acest program”, a declarat
primarul. O altă dificultate întâmpinată ar fi faptul că cetăţenii ar fi înţeles că aportul asociaţiilor ar trebui achitat imediat, iar oamenii nu ar dispune de sumele financiare necesare. „
Noi iniţial am vrut să mergem pe gratuitate totală dar Comunitatea Europeană nu ne dă voie, 10% trebuie să fie contribuţia asociaţiei de proprietari”, a mai completat
edilul şef. În consecinţă, în perioada imediat următoare, preşedinţii asociaţiilor vor fi convocaţi din nou la o întâlnire la Primărie pentru clarificarea problemelor şi pentru ca cel târziu în luna septembrie să fie depusă prima transă de dosare la Bucureşti.