Dacă datoriile nu scad, urmează închiderea apei
Selecţia scărilor de bloc s-a făcut la
Nova ApaServ Botoşani şi au fost luate în vizor cele cu datorii foarte mari. Locatarii au program de apă între orele 7:00 – 9:00, în perioada 8-12 decembrie, iar dacă datoriile nu scad sub 50% urmează închiderea apei.
La scara A2 de pe Sublocotenent Sorin Dumitraş suma restantă este de 12.000 lei, procentul datoriei fiind de 96%. Pe Bulevardul Victoriei la scara G7 suma restantă este de 3.600 lei procentul datoriei este de 94%, la scara de alături G8 este de încasat 2.500 ei, în proporţie de 65%. Pe Aleea Cristalului la S4, au datorii de 4.500 lei, procentul fiind de 85% la facturi neachitate. Pe Aleea Ghiocelului la A1 locatarii au de dat 5.600 de lei, adică un procent de 89%, iar vecinii de la A4 au 5.900 lei. Tinerii de la ANL-uri de pe 1 Decembrie de la S4 au 2.600 lei în procent de 57%. Pe Cercetaş Ştiubeanu la D4 trebuie recuperată suma de 3.200, facturi neachitate în procent de 73%, iar la garsonierele de pe Locotenent Olinescu 3.900 lei, un procent de 94%.
Cetățeniii par dezinteresați
Anul acesta, în perioada verii operatorul de apă a mai oprit furnizarea apei în municipiul Dorohoi la scări de bloc şi case, s-a ajuns chiar şi la debranşări.
„
Vorbim de alte scări de bloc acum. Pentru locatarii din seria trecută, datoriile au fost eşalonate, sunt cu plata la zi şi nu sunt probleme. Programul cu care operăm ne anunţă dacă întârzie sau achită la timp. Din seria acesta, dacă un bloc are 20 de familii, între cinci şi şapte sunt buni platnici, restul au acumulat datorii. Dacă în etapa anterioară, după câteva zile cu program de furnizarea apei, cetăţenii s-au înghesuit la achitarea facturilor sau eşalonarea datoriilor, acum par dezinteresaţi” a menţionat
Cătălin Zaharii, şef sector Nova Apaserv Dorohoi.
(M.A)
CITEȘTE: