O acţiune fără precedent s-a desfăşurat vineri la amiază la Staţia de Tratare de Apei de la Cătămărăşti, locul unde apa este curăţită înainte de a fi livrată în municipiul Botoşani. SC Nova Apaserv SA a invitat patru preoţi care au oficiat o slujbă de sfinţire a apei.
Investiţii de 10 milioane euro în două staţii de tratare
Totodată, s-au sfinţit şi inaugurat oficial lucrările de reabilitare a Staţiei de Tratare. Lucrările au fost finalizate în 2011, timp de doi ani s-au putut notifica defecţiunile, iar recepţia finală s-a făcut în decembrie 2013.
„În această perioadă s-au remediat defectele constatate atunci, la terminarea lucrărilor şi cele apărute pe traseu. Practic aici este o construcţie nouă toată. Instalaţia este toată automatizată, calitatea apei este controlată foarte bine”, a afirmat
Gabriel Cîrlan, director general SC Nova Apaserv SA.
Staţia de Tratare de la Cătămărăşti a fost reabilitată de compania germană Passavant Roediger în cadrul unui proiect ISPA de 10 milioane euro care a mai cuprins şi construcţia unei staţii noi de tratare a apei la Bucecea. Staţia modernizată de la Cătămărăşti are o capacitate de 660 litri pe secundă şi dispune de sute de senzori care măsoară turbiditatea, alcalinitatea, aciditatea şi PH-ul apei.
Şeful Nova Apaserv spune că bea apă de la robinet
La eveniment a fost prezent şi
preşedintele Consiliului Judeţean, Florin Ţurcanu, alături de soţia,
Roxana Anuşca Ţurcanu.
„Vrem să respectăm tradiţia şi obiceiurile româneşti şi moldoveneşti. Am avut o discuţie cu conducerea societăţii Nova Apaserv şi am căzut de acord să facem acest eveniment pentru că de aici pleacă apa tuturor botoşănenilor şi această maşinărie care produce apa trebuie să fie şi sfinţită”, a declarat
Florin Ţurcanu.
La sfinţire au participat şi ceilalţi directori ai Nova Apaserv, membri ai consiliului de administraţie şi vicepreşedintele CJ Botoşani, Gheorghe Sorescu. întrebat de
Florin Ţurcanu, Gabriel Cîrlan a răspuns că acasă bea apă de la robinet fără nici o rezervă.
(S.B.)
[[galerie-foto]]
CITEŞTE ŞI:
Anunț Nova Apaserv: Patru orașe din județ fără apă timp de două zile
[[banner]]