O fundaţie din Canada a donat Secţiei de Pediatrie aflată în subordinea Spitalului Judeţean Mavromati un aparat ultramodern pentru blocul operator al secţiei de Ortopedie Pediatrică. Suma plătită de către fundaţie pentru aparatura medicală se ridică la aproximativ 8.000 de euro.
Medicii din cadrul Secţiei de Ortopedie Pediatrică spună că până acum la efectuarea operaţiilor ortopedice era utilizat un aparat vechi, greoi şi depăşit care nu prezenta siguranţă şi data din anul 1965.
„Am primit prin bună voinţa unei fundaţii creştine cu sediul în Canada şi în România cu sediul la nivelul oraşului Bacău ne-au adus un aparat de care aveam nevoie de foarte mulţi ani. Este foarte scump şi nu a fost prins niciodată la fondurile de investiţii ale Spitalului Judeţean. Am explicat conducerii ca avem nevoie de acest aparat şi o fundaţie creştină ni l-a pus la dispoziţie, urmând ca fondurile pentru componente sa fie asigurate de spital”, a declarat
medicul Yassin Jaber, din cadrul Secţiei de Pediatrie.
De asemenea, pediatrul a făcut şi un apel către oamenii de afaceri din Botoşani cu rugămintea de a ajuta financiar secţia unde acesta activează.
„ 0,02% ar putea să dea din impozit pentru spital, pentru că este nevoie la nivelul tuturor secţiilor. Banii de la stat sunt insuficienţi”, a spus
medicul pediatru. Nu în ultimul rând a precizat că datorită aparatului primit de la fundaţia din Canada, medicilor le va fi mult mai uşor să efectueze intervenţii, iar timpul unei operaţii va fi cu mult scurtat.
(A.D)
[[banner]]
CITEŞTE:
Îmbulzeală în blocurile operatorii: Se lucrează într-un ritm nebun, non stop