Un fenomen ciudat, care alimentează din plin numeroasele teorii privind existenţa extratereştrilor şi a OZN-urilor (obiecte zburătoare neidentificate), a fost observat în Bucovina, în a doua zi de Crăciun.
„Era o lumină lăptoasă – o aură în formă de con, statică, dar vârful nu îl vedeam, că era ascuns de clădirea din faţă – Şcoala Generală Nr. 4. A durat cam 10 secunde. Am fugit în casă să aduc ceva cu care să înregistrez ce am văzut. Când m-am întors nu se mai vedea lumina, dar în schimb erau vizibile două cercuri concentrice, unul în plan mai apropiat, mai mare, altul mai mic, în depărtare”, povesteşte pentru Monitorul de Suceava, Gavril Filipiuc, care locuieşte în centrul Rădăuţiului.
În lipsa unui mijloc de înregistrare mai performant, filmarea sa, făcută cu telefonul, a cercurilor văzute pe cer, după dispariţia conului de lumină, nu este prea concludentă.
Obişnuit să se trezească dis-de-dimineaţă, rădăuţeanul a observat fenomenul luminos pe la ora 6 fără 20 de minute. Pentru a se convinge că nu era doar un efect optic mai ciudat, a căutat să vadă unde este luna. Nu doar că nu se vedea, dar la acea oră celebrul satelit al Pământului nu avea cum să fie la est, ci la vest.
„Nu am mai spus nimănui, să nu zică că bat câmpii. Sunt om la 58 de ani, cu două facultăţi...”, a adăugat martorul ocular, de profesie avocat, care a prins curaj după ce a văzut că şi alte persoane din ţară au relatat apariţii asemănătoare, în Bihor, Snagov, Focşani.
O mărturie mai „palpabilă”, un set de şase fotografii cu misterioasa lumină de pe cer, surprinse în dimineaţa aceleiaşi zile, de 26 decembrie, la 05.36, în Liteni, vine de la Costel Rogna.
„M-am speriat şi m-am gândit că e un OZN”, mărturiseşte tânărul sucevean, care era împreună cu câţiva prieteni când puternica lumină de pe cer le-a atras atenţia.
Prezenţa pe cer a misterioasei lumini, de la un obiect neidentificat, nu este deloc un caz singular, numeroase mărturii, însoţite de înregistrări foto şi video, fiind prezentate la posturile TV naţionale, precum Digi24.
Conform acestora, o lumină puternică de formă sferică a putut fi zărită, pe cer, preţ de câteva minute. Misterioasa mingea luminoasă a dispărut la fel de brusc precum apăruse şi a lăsat în urmă o formă conică, asemenea unei perdele de ceaţă.
Inexplicabila apariţie de pe cer a stârnit numeroase controverse şi în Republica Moldova, unde au fost făcute înregistrări similare celor din România.
Radarele din ţară nu au înregistrat obiectul zburător.
„Nu a apărut nimic. Cel puţin noi nu am fost informaţi despre aşa ceva”, a spus şeful Agenţiei Spaţiale Române, Marius Ioan Piso.
Alexandru Mironov, senior editor al revistei „Ştiinţă şi tehnică”, dar şi realizator al unei emisiuni TV cu aceeaşi tematică, a comentat recent pe tema luminilor misterioase:
„Sunt imagini aproape clasice într-un domeniu care se numeşte ufologie, un fel de ştiinţă a OZN-isticii. Poate că ştiinţă este mult spus. Este vorba de fenomene care se întâmplă adesea şi pe teritoriul României. ...Atunci când raportările vin din mai multe părţi, despre un acelaşi fenomen întâmplat la un acelaşi moment, atunci este într-adevăr un fenomen care trebuie investigat”.
„Cred că este foarte improbabil ca noi să fim unici în imensitatea spaţiului”, consideră şi Cristian Român, un cunoscut editor al aceleiaşi reviste de ştiinţă, care a abordat subiectul OZN-urilor în mai multe articole şi prelegeri, criticând speculaţiile făcute de unii doar pentru a epata.
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Doi șoferi prinși cu 113 km/h în doar 60 de minute
Sergiu Bălășcău
Nov 26, 2024