Imagini de-a dreptul sfâșietoare într-un bloc din municipiul Botoșani. Dimineața zilei de vineri a fost una cu adevărat neagră pentru o mamă și fiica ei adolescentă. Cele două au fost scoase cu forța din locuința proprie de mai multe echipaje de jandarmi care au însoțit un executor judecătoresc. Totul, sub privirile șocate ale vecinilor care au sărit cu lacrimi în ochi pentru a le ajuta.
Povestea este una de tipar. Familia Vărvăruc s-a împrumutat de la un așa zis ”cămătar” în baza unui contract încheiat în fața unui notar public. Banii împrumutați de un anume Emil Buhaschi din Cătămărăști Deal, comuna Mihai Eminescu au ajuns la familia Vărvăruc Vasile și Maria în anul 2007.
Familia Vărvăruc susține că ar fi vorba de o sumă de 7.000 de euro care ulterior ar fi fost mărită, fără știința lor.
De cealaltă parte, cel acuzat că ar face camătă susține că le-a împrumutat de fapt 10.000 de euro din care i s-au returnat 3.000 iar executarea silită, în primă fază ar fi pornit de la 7.000 de euro.
Dincolo de aceste încâlceli contractuale știute doar de părțile implicate, după șase ani de procese pierdute de familia care a împrumutat bani, a venit și ziua fatidică. A fost vineri, 19 februarie 2016. Asta după ce, pe data de 20 ianuarie a mai fost o încercare eșuată de a se scoate familia cu forța din casă. În ușa celor două femei, dimineață la prima oră au bătut mai multe echipaje de jandarmi și executorul judecătoresc Sânziana Secrieru împreună cu mai mulți angajați de la biroul său.
Mariei Vărvăruc, aflată în locuința de pe strada Împărat Traian împreună cu fetița ei i s-a făcut rău. A fost chemată o ambulanță, iar medicii i-au acordat primul ajutor, în interior. După ce a fost încheiat un proces verbal care inventaria toate bunurile din locuința familiei Vărvăruc, filele acestui document au fost lipite pe ușă.
Ulterior, femeia a fost scoasă cu forța de jandarmi din casă, în papuci de casă și într-un pulover. Fiica sa a ieșit și ea cu ochii scăldați în lacrimi și evident traumatizată de cele petrecute.
Femeia răcnea cu ultimele puteri:
”Nu pot să ies afară, eu nu pot să ies așa din munca mea, este munca mea, dați-mi voie să mă apăr. Fata mea nu și-a luat hainele, vă bateți joc de mine. Mie îmi trebuie haine, îmi trebuie telefonul. Lăsați-mă dle să mă îmbrac, nu pot să ies așa!!!! Stați dle să mă încalț, este un abuz!!!!”.
A mai făcut o încercare să intre în casa pe care a pierdut-o însă s-a izbit de jandarmi. Înăuntru a rămas „cămătarul”, cel care i-a împrumutat banii și care a devenit între timp proprietar pe casa familiei ei.
”Dl este cămătar. În 2007 am împrumutat 7.000 de euro de la el, mi-a trecut în contract 10. Trei ani de zile eu nu am avut dreptul, nu am avut o copie a contractului, așa de proști am fost. Și acum, ne-am judecat, de cinci ani mă judec, iar apartamentul este deja scos la vânzare. I-am plătit camăta, aveam termen de 10 luni, dacă nu-i dădeam banii în 10 luni mă scotea afară atunci. După 3 ani de zile m-am trezit și i-am zis, hai să mergem la notar că vreau să văd și eu contractul. Mi-a pus în față încă un contract de 7.000 de euro în fals ca să-l semnez. Eu cu soțul nu am semnat, am făcut plângere penală la notariat și plângeri peste plângeri”, a povestit Maria Vărvăruc cu ochii în lacrimi după ce s-a terminat totul.
Spune că a deschis mai multe procese pentru a arăta înșelăciunea. Că a depus la dosar zeci de contracte similare cu al ei prin care a dorit să demonstreze că au fost și alte persoane înșelate de acest individ. Și că ar exista și două sinucideri printre persoanele pe care le-a împrumutat și care la rândul lor și-ar fi pierdut casele.
”În Tribunal mi-a plecat doar o parte din dosar, am acte doveditoare. Iar esențialul și cele 70 de contracte au rămas în Judecătorie. Am scos certificate de grefă, pot să demonstrez treaba asta. Mi-a respins martorii, am avut doi oameni păcăliți în același mod ca și mine, cu actul în față și mi i-a respins că erau în vădită dușmănie cu el. Sunt doi oameni care murit, au avut procese cu el”, Maria Vărvăruc, femeia evacuată forțat.
Emil Buhaschi, noul proprietar al locuinței de pe strada Împărat Traian recunoaște că a dat bani cu împrumut la mai multe persoane, însă până în anul 2010. Dar, în opinia sa, asta nu înseamnă că este cămătar. Apartamentul pe care l-a dobândit de la familia Vărvăruc a fost deja scos la vânzare încă din data de 15 ianuarie, cu patru zile înainte de executarea silită. Anunțul se află pe OLX.
”Dacă ei vă spun o minciună, dv. spuneți la alții? Eu am dat până în 2010 bani prin notariat. La ora actuală un notar are o mare valoare într-un act. Și atunci citești și scrii, am citit și sunt de acord și semnezi. Așa e și cu băncile, luăm bani de la bancă și ca să nu-i dăm înapoi facem și băncile cămătari” - Emil Buhaschi.
Cum s-a ajuns ca de la o datorie de 7.000 de euro familia să piardă apartamentul? Simplu.
”Eu ca să am siguranță că banii se întorc înapoi, că omul după ce ia, îi cheltuiește cu profit sau fără profit, e greu să dai înapoi. Și în cazul acesta, eu să fiu sigur am pus o ipotecă. A garantat cu apartamentul, am făcut în 2007 un contract de împrumut, de 10.000 de euro, în total. Până în 2010 mi s-a restituit 3.000 de euro fără nici un înscris. Eu, care mă consider om serios, m-am dus când a început procedura de executare și am recunoscut fără să am nici un înscris că am primit 3.000 de euro. Și am pornit executarea de la 7.000” - Emil Buhaschi.
”Că de unde am eu bani? Am muncit, 15 ani în străinătate, am documente, pot să le arăt și dacă mi s-a făcut milă de cineva…”, mai explică Buhaschi proveniența banilor pe care i-a împrumutat la diverse persoane.
Executarea silită a fost făcută de Sânziana Secrieru, care pe lângă calitatea de executor judecătoresc este și copreședinte al Organizației Femeilor Liberale Botoșani. A venit însoțită de mai mulți consilieri de la cabinetul judecătoresc care au ”flancat-o” efectiv la ieșirea din apartament. Unul dintre aceștia a avut rolul de a-și posta spatele în fața aparatelor de fotografiat ale ziariștilor.
CITEȘTE : Botoșăneni scoși din nou din casă cu jandarmii din cauza datoriilor! CINE e pe „lista rușinii”
Doi tineri din Botoșani acuzați că au încercat să omoare un om în scara blocului
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
LOCUL din Botoșani cu cea mai mare PREZENȚĂ la vot astăzi, în „împărăția” lui Iftime bate… pustiul
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
De la albastru… Iftime și liberalii au avut parte de un intrus la vot: Sunt de un penibil exagerat
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Poliția în secțiile de votare: Bețivi și patroni de baruri plini de zel amendați în ziua votului
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024