Pentru ca eficiența energetică să ne salveze buzunarul și pentru a ne menține sănătoși, nu este eficient să ne izolăm în locuințe ca într-un balon!
Ventilarea unui apartament modern, izolat termic corespunzător, printr-un sistem de ventilație cu recuperare de căldură este o certitudine și este esențială. Altfel, având în vedere că în locuința modernă peste 50% din pierderile termice sunt produc prin ventilație, mare parte din avantaje se irosesc.
Un sistem centralizat, presupune o unitate de ventilație montată într-o cameră tehnică sau la nivelul superior al clădirii/locuinței și trasee de tubulatură pentru fiecare încăpere, iar un sistem descentralizat, înseamnă unități independente în fiecare cameră de locuit, fără trasee de tubulatură și cu un modul de automatizare și comanda pentru toate unitățile.
La o locuință în faza de proiect se poate interveni prin gândirea traseelor de tubulatură, a regimului de înălțime al camerelor (pentru a face loc acestor trasee), pe când dacă aceasta este deja construită, nu se mai poate interveni iar modificările ar implica costuri considerabile sau chiar lipsa unor soluții estetice și funcționale rezonabile.
În funcție de suprafața locuinței, în general la suprafețe până în 160 mp, cu 2-4 dormitoare, sistemele descentralizate oferă o soluție mult mai eficientă cost/beneficii.
La locuințele deja construite și în vederea unor modernizări ulterioare, sistemele descentralizate de ultimă generație, cu sistem regenerativ, sunt de asemenea preferate pentru montajul lor rapid și eficiența ridicată, reprezentând soluția ideală de eficientizare energetică a acestor spații de locuit.
În general sistemele de ventilație cu recuperare de căldura se întâlnesc în spatiile publice, mall-uri, super-magazine, clădiri de birouri, acolo unde normativele în vigoare impun acest lucru ca obligatoriu.
Sistemele descentralizate de ventilație își fac tot mai mult loc în sectorul rezidențial, ca urmare a costurilor reduse și eficienței ridicate, permițând accesul unui număr larg de posesori de locuințe la beneficiile ventilației cu recuperare de căldură. (vezi mai mult despre Ventilație centralizată versus descentralizată...)
Ne preocupă cum vor trăi clienții noștri, pentru care, cu atât mai mult în contextul actual, asigurăm dotări pentru condiții superioare de calitate a mediului fiecărei locuințe:
IZOLAȚIE - confort fonic și termic de nivel superior: pereți exteriori din cărămidă, termo-sisteme cu vată bazaltică, încălzire în pardoseală UPONOR, geamuri Tripan, tâmplărie din aluminiu SCHUCO (Germania);
VENTILAȚIE - filtrare și control pentru un aer de calitate: sisteme de tratare a aerului BROFER (Italia);
AUTOMATIZARE - sisteme de protecție și confort Smart Home LOXONE (Austria), controlate prin aplicația dedicată UNIQUE Residence.
Stadii de realizare a proiectelor rezidențiale UNIQUE Residence dezvoltate în Botoșani, Iași și Focșani:
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
ACUM: Ședință la Municipiu, consilierii și-au suflecat mânecile, liberalii puțin dezumflați
Gabriela Erdic
Nov 28, 2024
ACUM: Valeriu Iftime își prezintă echipa liberală pentru Parlament la ”Botoșăneanul TV” - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024
Adolescentă căutată la nivel național, depistată de jandarmii botoșăneni
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024
Prăpăd după BLOCADA: Zeci de șoferi au rămas fără permis la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024