O fetiță bolnavă de leucemie și bunica ei văduvă, luptătoare și pline de speranță, au nevoie de ajutor pentru a avea un Crăciun mai frumos
O poveste emoționantă vine din Botoșani, unde o fetiță de doar 10 ani, diagnosticată cu leucemie, și bunica ei, în vârstă de 68 de ani, luptă împreună pentru un trai decent. Crescută de la o lună de zile de bunica văduvă, fetița a trecut prin momente extrem de dificile, dar continuă să spere la un viitor mai bun.
În ciuda greutăților, cele două au fost mereu gata să ajute pe alții. Recent, au donat haine pentru copiii nevoiași, iar bunica s-a oferit să ajute la organizarea donațiilor.
„Nu au venit la mine pentru a-mi cere ajutorul, ci pentru a mă ajuta și a-i bucura pe ceilalți.
Au venit la casa " Sfânta Irina", de la Biserica Pacea, pentru a dărui hăinuțele care i-au rămas mici fetiței, pentru a-i bucura pe alți copii. Bunica, văzând ca stăm in frig ( eu cu o voluntara) și suntem epuizate pentru ca nu mai facem față sa muncim zilnic pentru a organiza tot ceea ce primim si dăruim, s-a oferit să vină să ne ajute sa pună pe categorii de vârstă și sa împăturească înapoi hainele pe care oamenii le lăsau răscolite după ce-și alegeau ceea ce aveau nevoie.
Fetița, cu părul cârlionțat, cu niște ochi superbi si pătrunzători, cu mult bun simt, m-a cucerit de la prima întâlnire”, a scris preoteasa Anamaria Macuc, pe rețelele de socializare
Însă în spatele acestor gesturi de generozitate, fetița și bunica duc o luptă zilnică cu lipsurile materiale și problemele de sănătate.
Fetița, elevă în clasa a IV-a, are rezultate excelente la școală și își dorește cel mai mult să nu o mai doară capul, în timp ce bunica spune cu modestie: „Suntem recunoscătoare lui Dumnezeu că este în viață.”
Apartamentul modest în care locuiesc are nevoie de renovări și dotări esențiale. Cei care vor să le ajute pot contribui cu bani, alimente, rechizite, haine, mobilier sau alte lucruri necesare pentru un trai decent și pentru ca fetița să aibă un Crăciun special.
Acest Crăciun poate fi o șansă pentru noi toți să aducem un zâmbet pe chipul fetiței și bunicii ei, care au trecut prin atât de multe încercări.
Gabriela Erdic
Dec 19, 2024
ACUM: Ultima ședință din an a consilierilor locali începută cu colinde – VIDEO
Gabriela Erdic
Dec 19, 2024
Șef nou de la Botoșani prezentat oficial în ședință
Oana Sava
Dec 19, 2024
Apel emoționant: O bunică și nepoata ei bolnavă de leucemie au nevoie de ajutor
Redacția Botoșăneanul
Dec 19, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile