La şedinţa sindicală a cadrelor didactice care a avut loc vineri, 16 decembrie, Maria Ţiprigran, liderul Sindicatului Învăţământului Preuniversitar, susține că anul 2012 va fi unul foarte dificil din punct de vedere financiar pentru toţi învăţătorii şi profesorii botoşăneni.
Aceasta a făcut referire la sarcinile dificile pe care le au profesorii în afara claselor care presupun acordarea multor ore suplimentare de pregătire a lecţiilor şi a caietelor de sarcini. „
Anul 2012 se anunţă unul foarte greu. Mai greu ca oricând pentru că asistăm la un trai auster care înseamnă a nu avea bani de la o zi la alta să te descurci cu familia, înseamnă responsabilităţi majore pentru cadrele didactice, adică dacă ar putea să stea şi noaptea să scrie prin caiete, zi şi noapte li se cer fel şi fel de fişe, de documente, să se pregătească pentru lecţii de parcă ei nu ar şti să se pregătească. Se pregătesc, de asta au învăţat şi se anunţă şi alte măsuri. Ne aşteaptă zile grele cu alte cuvinte pentru că dacă deja s-au aplicat cele ce am explicat adineaori probabil se vor aplica şi alte măsuri draconice împotriva oamenilor din educaţie care sunt bătaia de joc a învăţământului”, a declarat
Maria Ţiprigan. Cu toate acestea, liderul SIP a făcut un apel la adresa cadrelor didactice să rămână unite în sindicat pentru a face faţă la toate greutăţile cu care se vor înfrunta anul viitor.
Elsa ŞEICA