Deputatul PNL Marius Bodea, secretarul Comisiei de Transporturi din Camera Deputaților, se va alătura pe 15 martie, de la ora 15.00, la Suceava, ceremoniei simbolice de inaugurare a „primului și singurului metru de autostradă din regiunea Moldovei“.
Marius Bodea consideră că semnalul tras de antreprenorul sucevean Ștefan Mandachi trebuie tratat cu toată seriozitatea și că acesta reprezintă o acțiune civică necesară pentru a arăta falimentul guvernării PSD-ALDE în materie de investiții publice în infrastructura rutieră.
În același timp, Marius Bodea face apel la locuitorii din județele Moldovei să se strângă într-un număr cât mai mare la Suceava:
„Dacă din cei 4 milioane de locuitori ai Moldovei nu ne vom aduna măcar 100.000, atunci vor continua să ne trateze ca pe o regiune dezbinată, incapabilă să își ceară ferm drepturile!“.
„Ca secretar al Comisiei de Transporturi mă lupt deja de doi ani de zile pentru a pune pe agenda Guvernului Autostrada Ungheni-Iași-Tg. Mureș, dar subiectul este tratat cel mult cu indiferență și minciună de toți conducătorii vremelnici ai Ministerului Transporturilor sau cu indolență de către șefii Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere. Moldova este călcată în picioare de cea mai incompetentă guvernare a României de după 1989 zi de zi, fiind dusă cu vorba și mințită în privința marilor proiecte de infrastructură cerute de cetățeni. Autostrada pentru care ne batem de atâta vreme a devenit între timp și Lege, dar încălcarea cu premeditare a legii oricum a devenit regula de guvernare a PSD-ALDE“, declară Marius Bodea.
Deputatul PNL Marius Bodea crede că orice tip de protest pașnic, de grevă, inclusiv greva fiscală, constituie metode legitime de a contesta puterea PSD-ALDE. „Am mai spus-o, până nu vom găsi, pe lângă votul liber exprimat, cele mai eficiente metode de a-i face să-i usture pe cei de la putere, vom fi pe mai departe batjocoriți. Este ultimul ceas, iar dacă acesta trece putem considera că am capitulat!“, încheie secretarul Comisiei de Transporturi din Camera Deputaților.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Doi șoferi prinși cu 113 km/h în doar 60 de minute
Sergiu Bălășcău
Nov 26, 2024
Liderul național votat de sute de botoșăneni deși s-a retras din cursă
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Bilete disponibile la meciul dintre FC Botoșani și Farul Constanța – PREȚURILE
Oana Sava
Nov 26, 2024