Vlad Enache are 17 ani, este din Dorohoi și își dorește din tot sufletul să ducă o viață normală, cu o inimă sănătoasă.
Pentru a-și salva viața, Vlad are nevoie de o sumă uriașă pentru el și familia lui: 15.000 de euro pentru a beneficia de tratamentul salvator.
Până la vârsta de 5 ani, Vlad Enache era un copil obișnuit, plin de energie, gata de joacă, vesel și zglobiu, doar că se îmbolnăvea des și pentru viroze lua tratament cu antibiotice. Însă, în urma unui consult medical, lucrurile s-au schimbat. Medicul le-a spus părinților că inima lui Vlad nu se aude cum trebuie și că ar fi bine să-l ducă la un cardiolog pediatru.
”Am rămas uimiți, dar în același timp foarte îngrijorați. Am mers la Botoșani, apoi la Suceava, Iași și mai apoi la București, unde ni s-a confirmat ceea ce nu voiam să acceptăm, și anume că Vlad se născuse cu o malformație cardiacă - valvă aortică monocuspidă”, povestește Loredana Enache, mama băiatului.
Cu alte cuvinte, inima lui Vlad nu mai pompează sânge așa cum ar trebui, iar viața lui este în pericol dacă defectul nu este reparat printr-o operație.
Deși a suferit o intervenție chirurgicală acum câțiva ani, valva cu probleme a început să se fisureze, motiv pentru care băiatul are nevoie de o nouă protezare de valvă aortică. Operația este programată la începutul lunii iulie, la Spitalul Monza din București, și costă 15.000 de euro.
”Costurile sunt cu mult peste puterile noastre financiare. Soțul meu, Marius, este șofer de transport în comun, iar eu sunt gestionar la o librărie”, explică mama lui Vlad, îngrijorată de imposibilitatea de a obține atâția bani într-un timp atât de scurt.
Situația băiatului este una deja delicată. Vlad obosește foarte ușor și acuză dureri în piept, iar eforturile pe care le face inima lui din cauza valvei defecte pot duce în timp la insuficiență cardiacă.
Din toată inima lui, tânărul ne roagă să-l ajutăm să se opereze astfel încât să aibă și el o viață sănătoasă, să nu mai stea cu frică și să poată respira fără durere.
Orice donație făcută în conturile Asociației „Salvează o inimă” îl duce pe Vlad cu un pas mai aproape de normalitate. Donează și tu pentru el!
Pentru donații:
Denumire entitate: Asociația „SALVEAZĂ O INIMĂ”
Cod de înregistrare fiscală: 31015982
Cont RON: RO05BTRL00701205W82870XX
Cont EUR: RO28BTRLEURCRT00W8287001
Cont USD: RO68BTRLUSDCRT00W8287001
Cod SWIFT: BTRLRO22
Cod BIC: BTRL
Banca Transilvania Botoșani
Specificați în transferul bancar, la detaliile plății, numele Vlad Enache!
Prietenul lui Portariuc este noul președinte al PSD
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024