Mai mulți șefi de la Consiliul Județean, Nova Apaserv, de la instituții publice sau primării dar și din mediul privat s-au adunat într-o sală de ședințe de la sediul operatorului de apă din fosta Baie Centrală a orașului pentru a se felicita reciproc pentru închiderea unui sub-program din proiectul amplu pe reabilitarea sistemelor de apă și canalizare din județ. În sediul modern din fosta Tratoria nu există sală de ședințe.
Rând pe rând, aproape toți cei prezenți au luat cuvântul și invariabil au rostit cuvinte de felicitare pentru realizarea de a fi dus proiectul la bun sfârșit.
Proiectul actual, adică stația de epurare a apelor uzate de la Dorohoi, pe vremuri în imagini comuniste și de paragină, în prezent modernă și automatizată. Funcționează la aproximativ 30% din potențial, însă s-au oferit asigurări hotărâte că acest lucru nu va aduce nimănui vreun prejudiciu. Va funcționa la capacitate medie abia după ce se va finaliza și proiectul de modernizare al sistemului de apă și canalizare din Dorohoi.
Primarul Dorin Alexandrescu a lipsit de această dată și a fost regretat de câțiva dintre ocupanții de la masă pentru că el ar fi putut arăta că lucrările la noua stație au fost de fapt un ”model de bune practici”.
”Am spus că anul acesta se vor întâmpla multe lucruri bune apropos de acest proiect, m-am referit la recepțiile care vor urma și s-au întâmplat, următoarea recepție a fost la stația de epurare a apelor uzate Dorohoi. În două, trei luni mai închidem un proiect foarte important, respectiv conducta de transport apă potabilă Ștefănești – Săveni care la ultima conferință de presă v-am spus că, chiar reprezintă o lucrare importantă având în vedere că aducțiunea are 38 de km”
Cătălin Fetcu, director tehnic SC Nova Apaserv SA
6 milioane de euro a costat acest proiect.
Lucrările au început în 2013 și au fost realizate de SC Construcții Erbașu SA în calitate de lider de consorțiu și SC Diering Engineering Consulting SRL cu SC UTI Grup SA.
(G.E.)
Un botoșănean declarat cea mai obedientă slugă a lui Ceaușescu, dormea la ușa dictatorului
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Apel de la o instituție de stat pentru botoșăneni: Atenție la produsele false „de post”
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Se pensionează o judecătoare de la Tribunalul Botoșani
Oana Sava
Nov 14, 2024