Are 22 de ani, patru copii şi nu mai ştie încotro să o apuce. Aşa că cere ajutorul oricui, pentru a reuşi să treacă iarna.
Vineri spre sâmbătă noaptea, în jurul orei 1.30, casa lui Alin Cornilă, din satul Başeu, comuna Hudeşti, Botoşani, a luat foc. Tânărul de 22 de ani a apucat să iasă în curte, în pijamale şi desculţ. A sunat la 112, dar pompierii nu au mai putut face nimic, casa era toată în flăcări.
Alin a încercat să intre în casă să salveze câteva lucruri, dar nu a putut. Până la 6 dimineaţă au luptat pompierii cu focul, ca să îl poate stinge.
Alin îi mulţumeşte lui Dumnezeu că era singur în casă. Cei patru copii, cu vârste între trei luni şi 3 ani, erau internaţi în spital, cu suspiciune de gripă, împreună cu mama lor, la Dorohoi, conform obsevator. Dar acum nu ştie unde va merge cu cei patru copilaşi, când vor fi externaţi.
"Am patru copii şi nu pot să îi ţin pe drumuri. V-aş ruga să mă ajutaţi, cât de puţin.", a transmis Alin, cu lacrimi în ochi,
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Mizerie găsită de comisarii de la Garda de Mediu la Dorohoi
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
ANUNȚ Primăria Botoșani privind termenul de plată a taxei de salubritate
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
S-a spart gașca: Tineri gălăgioși „împrăștiați” de Poliția Locală
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Jandarmii botoșăneni solicitați la sfârșit de săptămână: CE evenimente vor avea loc
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024