Angajatori, mediu de afaceri, autorităţi şi instituţii publice, din cele 108 state semnatare ale Convenţiei de la Haga pot verifica on-line autenticitatea unei apostile emise de Instituţia Prefectului, graţie unui proiect derulat de Ministerul Afacerilor Interne.
Noul serviciu public oferă posibilitatea consultării în timp real prin mijloace electronice a bazei de date centralizate şi verificării autenticităţii apostilelor eliberate de cele 42 instituţii ale prefectului pentru actele oficiale administrative, în conformitate cu obligaţiile internaţionale asumate de România prin aderarea la Convenţia cu privire la suprimarea cerinţei supralegalizării actelor oficiale străine, adoptată la Haga la 5 octombrie 1961. Verificarea se poate face accesând pagina de internet www.apostila.mai.gov.ro.
În valoare totală de 2.039.818,61 lei, din care asistenţa financiară nerambursabilă este de 1.645.015,01 lei, proiectul este finanţat prin Programul Operaţional Sectorial „Creşterea Competitivităţii Economice”, din Fondul European de Dezvoltare Regională „Investiţii pentru viitorul dumneavoastră”.
Intitulat „Sistem interoperabil centralizat pentru evidenţa apostilei eliberate de către instituţiile prefectului pentru actele oficiale administrative”, proiectul permite depăşirea unor dificultăţi ce puteau să apară în apostilarea şi gestionarea acestor documente.
În acest sens, se evită modalităţile greoaie de verificare a existenţei apostilei şi a datelor incluse, riscul falsificării unui astfel de act oficial şi, nu în ultimul rând, erorile umane ce puteau apărea. Proiectul a inclus, de aceea, şi dezvoltarea competenţelor profesionale ale persoanelor responsabile cu gestionarea bazei de date şi cu operarea înregistrărilor.
Având o mare utilitate în contextul globalizării pieţei forţei de muncă şi al liberei circulaţii a persoanelor şi serviciilor, proiectul a fost implementat de MAI începând cu iulie 2013 şi se va finaliza în iunie, acest an.
CITEȘTE:
Jandarmii botoșăneni solicitați la sfârșit de săptămână: CE evenimente vor avea loc
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Gabriela Erdic
Nov 16, 2024
Cătălin Silegeanu și Ariadna Cîrligeanu: Împreună pentru un Viitor Mai Bun
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
Grup de tineri adunat în fața unui magazin din Centrul Istoric: Unul dintre ei consuma alcool
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
Sute de amenzi și aproape 50 de șoferi lăsați FĂRĂ permis la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024