Avem, n-avem apă, plouă, nu plouă, operatorul licențiat de apă și canalizare face bani frumoși pe spatele botoșănenilor. Sau cel puțin asta reiese din datele financiare aferente anului precedent.
La jumătatea acestei luni, consiliul de administrație al SC Nova Apaserv SA a avizat situațiile financiare pentru exercițiul încheiat la 31 decembrie 2017. Printre acestea se regăsesc bilanțul contabil, raportul privind opinia de audit, raportul referitor la activitatea desfășurată în anul precedent, contul de profit și pierdere și situația privind repartizarea profitului net înregistrat în baza bilanțului contabil.
Câștigul a ajuns așadar la aproape un milion de euro, fiind cu aproximativ un sfert mai mare față de cel din 2016. Iar principalele surse de venit au fost constituite de livrarea apei și din serviciile de canal + meteo, adică în ultimul caz de acea ”apă de ploaie”.
După plata impozitului pe profit rezultă un câștig net de 3,68 de milioane de lei, din care 3,4 milioane lei s-au propus să fie utilizați pentru acoperirea pierderii contabile din anii anteriori, iar 0,24 milioane să fie folosiți pentru constituirea unei rezerve legale.
Totuși, SC Nova Apaserv SA și-a realizat doar parțial unii indicatori, lucru care a impus stabilirea unui plan de acțiuni prioritare care să conducă la înregistrarea unui echilibru economico-financiar care, potrivit reprezentanților companiei controlate de Consiliul Județean Botoșani, va permite ”obținerea performanței în alimentare”.
Ei bine, în afară măsurilor permanente, prima cu termen precis, 1 iulie 2018, prevede ”ajustarea prețurilor și tarifelor la serviciile apă-canal conform angajamentelor asumate prin contractul de credit BERD”. Cu alte cuvinte, SC Nova Apaserv SA pregătește o nouă scumpire a apei după obținerea profitului brut de aproape un milion de euro. Dar asta nu este tot. Pentru sucursala Săveni - Ștefănești se dorește ca până la 31 iulie 2018 să aibă loc ”reluarea acțiunilor de inventariere a suprafețelor aferente agenților și instituțiilor în vederea identificării, contractării și facturării de apă meteorică”. Mai direct spus, SC Nova Apaserv SA caută să încaseze și mai mulți bani din ”apa de ploaie”.
Joi, consilierii județeni vor dezbate acordarea unui mandat special reprezentantului lor în Adunarea Generală a Acționarilor societății pentru a exercita votul privind situațiile financiare aferente anului precedent.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
ULTIMĂ ORĂ: Incendiu într-un bloc de pe Calea Națională, un botoșănean a ajuns la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Punct de cotitură: Forța Dreptei a avut un rol major în protejarea democrației – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
Două OFERTE pentru Grădina de Vară a Teatrului Eminescu - IATĂ cum va arăta după modernizare
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Doina Federovici: Investiții semnificative în cultura botoșăneană
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024