De la data de 1 ianuarie 2011, nu mai puţin de 136 de proaspete mămici au solicitat indemnizaţie pentru creşterea copilului la Agenţia Judeţeană de Prestaţii Sociale. În cazul acestor solicitări însă, dosarele au fost depuse după vechea legislaţie, valabilă pînă la data de 31 decembrie 2010, pentru bebeluşii născuţi în ultima lună a anului precedent. Şi asta deoarece, potrivit legislaţiei în vigoare, mamele care au avut calitatea de asigurat, adică au lucrat în perioada dinaintea sarcinii, beneficiază de un concediu de lăuzie valabil pentru o perioadă de 42 de zile, urmînd ca în cea de-a 43-a zi, să solicite indemnizaţia pentru creşterea copilului. „
Solicitările înregistrate în prima lună din acest an, sunt pentru luna decembrie a anului trecut, nu avem deocamdată nici o cerere după noua lege, acestea urmînd a fi depuse cel mai probabil în luna februarie, pentru luna ianuarie, după ce va expira concediul post natal, sau de lăuzie, cum i se mai spune”, a afirmat
Rodica Creţu, purtător de cuvînt Agenţia Judeţeană de Prestaţii Sociale. În cazul mămicilor care nu au lucrat, cererile de pot depune imediat după naştere. La nivelul judeţului Botoşani, aproximativ 3.200 de mămici beneficiază de indemnizaţii pentru creşterea copilului, valabile pentru o perioadă de 2 ani de zile, conform legislaţiei din 2010.