Poliţiştii efectuează, miercuri dimineaţă, 146 de percheziţii în mai multe judeţe din ţară în două dosare de evaziune fiscală, spălarea banilor, tăiere fără drept de arbori din fondul forestier naţional şi delapidare.
Potrivit unui comunicat transmis de Poliţia Română, percheziţiile au loc în Bucureşti (o percheziţie) şi judeţele Alba (două percheziţii), Bacău (1), Bihor (1), Bistriţa-Năsăud (1), Cluj (2), Constanţa (33), Dolj (1), Harghita (1), Iaşi (4), Ialomiţa (1), Ilfov (1), Mureş (1), Neamţ (4), Olt (1), Suceava (85) şi Teleorman (6), la sediile sociale (39) şi puncte de lucru (57) ale unor firme, dar şi la domiciliile persoanelor fizice (33) presupus a fi implicate în activitatea infracţională.
De asemenea, vor fi efectuate percheziţii domiciliare la sediile unor ocoale silvice (17).
Acţiunile au loc în vederea completării materialului probator în două dosare penale, în care se fac cercetări pentru infracţiunile de evaziune fiscală, spălarea banilor, tăiere fără drept de arbori din fondul forestier naţional şi delapidare.
Totodată, vor fi efectuate 16 controale economice la punctele de lucru - depozite ale unor societăţi comerciale şi se vor pune în aplicare 61 de ordonanţe, prin care s-a dispus ridicarea de înscrisuri de la persoanele implicate în activitatea infracţională.
Anchetatorii au stabilit că două grupări din judeţul Suceava ar controla 20 de societăţi comerciale cu obiect principal de activitate în domeniul silvic, respectiv "Exploatarea forestieră", "Silvicultură şi alte activităţi forestiere", "Colectarea produselor forestiere nelemnoase din flora spontană", "Tăierea şi rindeluirea lemnului" şi "Comerţ cu ridicata al materialului lemnos şi al materialelor de construcţii şi echipamentelor sanitare".
Prin intermediul acestor societăţi, din anul 2019 şi până în prezent, cele două grupări ar fi efectuat diverse operaţiuni ilicite în domeniul silvic.
Potrivit IGPR, practica evidenţierii fiscale parţiale/neevidenţierii tranzacţiilor s-ar fi manifestat în comercializarea de brichete sau cherestea, realizată către o serie de parteneri comerciali din judeţele Constanţa, Suceava, Cluj, Alba, Botoşani, Bacău, Vrancea, Iaşi, Teleorman, Ilfov şi din municipiul Bucureşti. Poliţiştii spun că există indicii că aceste practici ar fi rezultatul unui proces de achiziţie lemn/prelucrare buştean/producţie brichete, cu o componentă de materie primă ilicită/tranzacţii evazioniste.
Cele două grupări ar fi furnizat masa lemnoasă cu evidenţierea parţială a volumului şi/sau valorii acesteia, sens în care, în conivenţă cu beneficiarii, plata ar fi fost realizată, parţial, prin virament bancar, iar diferenţa, nefiscalizată, ar fi fost achitată, în numerar, prin intermediul unor persoane de încredere.
Din cercetări a reieşit că banii rezultaţi din evaziunea fiscală ar fi fost introduşi într-un circuit cu caracter legal, fiind alimentate conturile deţinute de către alte societăţi comerciale, faptă ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de spălare a banilor, precizează Poliţia Română.
După efectuarea percheziţiilor domiciliare, echipele constituite, împreună cu organele de control din cadrul ANAF - Direcţia Generală Antifraudă Fiscală şi din cadrul Gărzii Forestiere, respectiv RNP Romsilva, vor efectua controale specifice şi inventarieri ale materialelor lemnoase pentru a fi luate măsurile legale cu privire la operaţiunile derulate de societăţile comerciale în domeniul silvic.
De asemenea, vor fi citaţi mai mulţi martori, în vederea audierii, activităţile urmând a fi desfăşurate la sediul IPJ Suceava.
Marius Budăi susține că i-a mai descoperit o calitate lui Ciolacu - VIDEO care este
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Ora 21:00 - S-au închis secțiile de vot: CÂȚI botoșăneni s-au prezentat la urne
Diana Arici
Nov 24, 2024
Zâmbete amare la PNL, Valeriu Iftime și candidații la Parlament lipsesc de la sediu - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Aplauze intense în sediul PSD, Doina Federovici vrea victoria și pe județul Botoșani – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024