Reprezentanţii Instituţiei Prefectului au emis un comunicat de presă prin care informează numărul localităţilor de pe raza judeţului Botoşani care se află încă izolate. Autorităţile dau asigurări că, în cel mai scurt timp, drumurile vor fi deblocate iar oamenii vor putea ieşi din nou din localităţile de domiciliu.
În urma analizei la nivelul primăriilor din județ, Prefectura Botoșani a realizat o centralizare referitoare la localitățile spre care nu au fost încă deschise drumurile de acces. Este vorba despre 29 de sate și cătune, unde procesul de deszăpezire este în curs de operaționalizare, cea mai mare parte dintre acestea fiind deblocate în această seară.
În ceea ce privește comuna Havârna, se acționează în continuare cu 4 autofreze și două wolle de mare capacitate. Autoritățile locale estimează ca în câteva ore, drumul să fie accesibil.
CITEŞTE:
Un drum naţional şi mai multe drumuri judeţene sunt încă blocate