Din cei aproape 3.000 de elevi care au dat sau ar fi trebuit să dea bacalaureatul, 136 nu au mai intrat în sala de examen, iar cinci au fost invitați să părăsească concursul pentru tentativă de fraudare.
”
Procentul de promovabilitate din seria curentă este de 67,69%. Deci este mai mare procentul de promovabilitate. Într-adevăr a promoția anterioară este de doar 25.23%, procent care ne trage și aici în jos, dar asta nu înseamnă că noi nu putem să-i dăm dreptul unui candidat indiferent de promoție a terminat să nu susțină acest examen. Examenul trebuie să fie deschis pentru toți cei care doresc”, a declarat
Mihaela Huncă, inspector școlar general.
Procentul de promovabilitate la Botoșani este însă unul real care arată nivelul de pregătire al elevilor dat fiind faptul că șefii
Inspectoratului Școlar Județean susțin că examenul s-a desfășurat corect.
”
Nu putem să obligăm un absolvent să se înscrie la examenul de bacalaureat. Avem acele eliminări din examen, tocmai asta spuneau și d-nele de la minister, acest examen s-a desfășurat corect, echidistant și este păcat să nu apreciem munca celor care au organizat dar în special a elevilor care s-au pregătit și a cadrelor didactice care au muncit”, a mai spus
șefa IȘJ.
1096 de elevi au fost declarați respinși. Dintre aceștia 256 nu au reușit să ia note peste 6 însă au mari șanse ca după depunerea contestațiilor să fie declarați promovați. 483 de elevi au luat note cuprinse între 6 și 6.99, alți 500 între 7 și 7.99, un număr de 474 au fost notați între 8 și 8.99. s-au apropiat de nota maximă adică au avut între 9 și 9.99 277 de elevi botoșăneni.
(G.E.)
CITEȘTE:
Colegiul Eminescu fruntaș la bac, Plopenii Mari ultimul loc – TOPUL LICEELOR