Numărul de turiști care au ales municipiul și județul Botoșani ca destinație turistică a crescut în 2024 față de anul precedent, procentul fiind de aproximativ 6%.
Un număr de 46.225 de turiști au ajuns în nordul țării în 2023 și cu 2.790 mai mulți anul trecut.
Statistica este prezentată de Centrul Național de Informare și Promovare Turistică (CNIPT) de la Botoșani, structură care funcționează în subordinea Primăriei.
Unitate care anul acesta va participa la Târgul de Turism Romexpo care va avea loc în acest an în perioada 20 – 23 februarie. Și unde și Botoșaniul va avea un stand turistic.
Florentina Gheorghiță, consilier CNIPT
„La București vor merge două fete de la Cornișa, ca să mergem și cu Cornișa să o scoatem în lume. Și mergem bineînțeles cu Eminescu, pentru că este anul lui Eminescu. Și sincer, ținta mea este să mai merg să discut cu agențiile direct, ci cei care fac turism în țară la noi ca să văd pe cine mai pot să conving să vină până aici. Pe cine am convins vine și este mulțumit. Dar eu nu sunt mulțumită pentru că vreau mai mulți”,
Agențiile de turism sunt principalii furnizori de turiști pentru municipiul și județul Botoșani.
Grupurile de persoane care doresc să vadă locuri noi, cu încărcătură culturală sau pur și simplu doresc să-ți încarce bateriile în natură pot alege și norul țării.
Florentina Gheorghiță, consilier CNIPT
„Am o solicitare, de la una dintre agenții, turiștii vor să vină de Paște. Sper să-și facă grupul. Și pentru că au un grup mai de tineri, pe lângă partea de Paște o să fie și o jumătate de zi, așa cum propus, ori cu raffting ori cu piscină cu spumă, la Cornișa”
În funcție de media de vârstă și preferințele grupului, angajații Centrul de Promovare Turistică de la Botoșani fac propuneri. Acestea sunt acceptate de vizitatorii care declarativ susțin că obiectivele și locurile vizitate s-au ridicat la nivelul așteptărilor.
Pentru anii trecuți, în general agențiile au primit feedback pozitiv din partea turiștilor care au ajuns la Botoșani.
Florentina Gheorghiță, consilier CNIPT
„Noi facem traseele combinate. Sunt neapărat trei, patru ore pe care le facem în oraș și le povestim despre oraș. Bineînțeles că era Muzeul Județean când era, acum au rămas Casa Nicolae Iorga cu Muzeul de Etnografie. Depinde acum de disponibilitatea dlui Iavorenciuc, îi mai ducem și acolo, pentru că avem deschidere. Neapărat îi ducem la Memorialul Ipotești, nu a existat niciun grup care să nu ajungă până acolo”
Există spre exemplu, grupuri care vor să viziteze și municipiul Dorohoi unde destinația preferată este biserica din lemn Sfântul Nicolae care se află în centrul orașului.
Florentina Gheorghiță, consilier CNIPT
„Era Muzeul de Științe al Naturii care acum nu mai e. Dar și Dorohoiul este frumos să te plimbi pe centru. Întotdeauna noi le propunem, ori când vin, că majoritatea vin din sud, să facă drumul mănăstirilor. Trec sigur prin Vorona la Sihăstria Voronei și prin Coșula. Depinde iarăși de timp, colega mea din Vorona îi mai așteaptă acolo la Centrul Național, au și ei ca un mic muzeu de etnografie, foarte frumos e și centrul din Vorona. Câteodată ne mai ajută primarul dacă au câte un mic spectacol la liceu. Încercăm să le oferim mai multe lucruri”
Uneori, turiștii care ajung în Vorona sunt direcționați și către locuințele unor meșteri populari care nu participă la târguri și care sunt disponibili când ajung grupurile.
0
turiști au vizitat municipiul și județul Botoșani anul trecut
0
Dintre aceștia au fost turiști străini
Majoritatea au fost cazați în unități hoteliere dar au fost și situații în care spațiile de cazare au fost pensiuni turistice și agroturistice, cabane, vile sau apartamente de închiriat.
COD GALBEN de ger la Botoșani zile la rând, măsurile anunțate de pompieri
Redacția Botoșăneanul
Feb 15, 2025
Pompierii au stabilit CAUZA incendiului de la atelierul auto
Redacția Botoșăneanul
Feb 15, 2025
CUM va arăta Grădina de Vară după modernizare: Închidem o rană a orașului
Redacția Botoșăneanul
Feb 15, 2025
Redacția Botoșăneanul
Feb 15, 2025
Un angajat s-a salvat în ultima clipă, flăcări uriașe la service-ul auto – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Feb 15, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile