Inspectoratul Şcolar Judeţean Botoşani este beneficiarul proiectului „Evaluation du transfert de la formation continue des enseignants en Europe”, aprobat pentru finanţare în cadrul rundei 2012. Acest proiect este inițiat în colaborare cu Generalitat de Catalunya, din Barcelona, Spania, în cadrul programului Sectorial Leonardo da Vinci, Programul de Invățare pe Tot Parcursul Vieții, fiind finanțat cu sprijinul financiar al Comisiei Europene. Grantul acordat va fi de 19.900 de Euro.
Proiectul se va desfășura în anul școlar 2012-2013 și este realizat ca urmare a vizitei de studiu din cadrul Programului Transversal „Formarea continuă a cadrelor didactice”, în cadrul căreia s-au evidențiat mai multe exemple de bune practici în ceea ce privește transferul competențelor dobândite în cadrul cursurilor de formare urmate de cadrele didactice. Se va realiza un schimb de experiență de către 10 inspectori școlari de la Inspectoratul Şcolar Județean Botoșani, în luna mai 2013 când aceștia vor asista, timp de o săptămână, la expuneri, vor participa la dezbateri și ateliere de lucru, în centre de resurse, centre de formare și unități școlare din Barcelona. „
În perioada următoare se va realiza selecția celor 10 participanți, dar și pregătirea acestora în vederea participării la mobilitate în acest sens se va realiza o pregătire pedagogică, lingvistică și culturală”, a declarat
Rodica Mighiu, purtător de cuvânt IŞJ.
Obiectivul principal al proiectului este identificarea și adaptarea, împreună cu reprezentanții organizației de primire, de metodologii și instrumente care să permită evaluarea schimbărilor care au loc într-o unitate de învățământ, a impactului asupra școlii și asupra elevilor în urma participării cadrelor didactice la cursuri de formare continuă.
CITEŞTE:
Colegii şefei IŞJ au aflat după jumătate de săptămână unde şi cât este plecată