Aproape toţi directorii din Botoşani şi-au dat în judecată în unităţile de învăţământ pe care le conduc. Deşi ei ar fi trebuit să reprezinte în instanţă interesele şcolilor, cele două sindicate din învăţământ au acţionat şi în numele lor.
Mai exact aproape toţi cei 153 de directori s-au regăsit pe listele înaintate instanţei de Sindicatul Învăţământului Preuniversitar sau Liga Sindicatelor din Învăţământ pentru obţinerea acelui plus salarial de 33%. În cazul celor cu concurs, 33 din 153, instanţa a disjuns procesele şi a solicitat numirea unor curatori speciali din partea Inspectoratului Şcolar Judeţean, astfel încât liceele, şcolile sau grădiniţele în cauză au ajuns să fie apărate de angajaţi ai IŞJ care se ocupă de salarizare. În schimb, o bună parte a directorilor cu delegaţie au început deja să câştige procesele pentru că în cazul lor nimeni nu a apărat şcoala în instanţă, nici măcar un curator.
Au dat în judecată şi IŞJ, Consiliul Local sau Ministerul Educaţiei
„Nici un director nu ne-a solicitat asistenţă juridică în instanţă”, ne-a declarat
Ada Macovei. Inspectorul şcolar general a mai adăugat că acest lucru s-a întâmplat deşi în contractele de management pe care le-au semnat, una din principalele obligaţii ale directorilor este reprezentarea unităţilor pe care le conduc. Doar trei directori şi-au apărat şcolile în instanţă. Mai mult, o bună parte a celorlalţi au fost de acord ca SIP sau LSI să dea în judecată şi IŞJ, Consiliul Local sau Ministerul Educaţiei. În acest fel se explică pierderea tuturor proceselor şi punerea atât de rapidă în aplicare a hotărârilor judecătoreşti de către directori deoarece acest lucru însemna în numeroase cazuri şi faptul că şi ei primesc bani mai mulţi.
Prefectura a demarat acţiunea de control pentru a vedea cum şi-au îndeplinit directorii obligaţia de a apăra şcolile, iar controlul a început direct la IŞJ.