Naţionala noastră a avut parte în ultimul timp de foarte mulţi selecţioneri fixişti, iar Anghel Iordănescu nu face excepţie. Totuşi, „Nea Puiu” şi-a călcat pe inimă cu Italia şi a riscat ultimele 20 de minute cu botoșăneanul Florin Andone în atac. Iar „căpşunarul” l-a salvat, scrie Click.
Iată ce nu ştiaţi însă despre jucătorul Cordobei!
1. Poveste. A emigrat în Spania la vârsta de 10 ani, după moartea tatălui său. Mama lui a plecat la muncă în Castellon şi i-a luat pe el şi pe fratele lui. „Si-a refăcut viaţa alături de un alt român şi am plecat cu toţii din Moldova. Mama e încă femeie de serviciu”, a dezvăluit Andone.
2. Tatuaje. Are patru tatuaje, fiecare simbolizând ceva. Primul pe care şi l-a făcut este cu numele tatălui său, Mihai, pe antebraţul drept. Apoi, fotbalistul şi-a scris o frază într-o limbă moartă pe toată lungimea mâinii stângi, iar pe glezna dreaptă are trei iniţiale ale celorlalţi membri ai familiei. Nu în ultimul rând, Florin are o Biblie deschisă tatuată pe pectoralul stâng.
3. Debut. S-a apucat de fotbal la sat. Fratele lui Florin, cu trei ani mai mare, a mers primul la o echipă dintr-un sat din zona Valenciei. Apoi, l-a adus cu el şi pe mezin, iar antrenorul l-a plăcut. „În România ajungeam cel mult un profesor de sport. Înainte să emigrăm, în afară de echipa satului meu natal şi câteva meciuri pentru juniorii Botoşaniului n-am prins mai mult.
4. Iubită. Are o iubită columbiancă. Florin are o relaţie de câţiva ani cu frumoasa domnişoară Riveros, pe care a întâlnit-o la o cafenea unde aceasta lucra ca ospătăriţă. Yolanda e „Shakira” lui, dar cei doi nu se gândesc încă la căsătorie sau la copii. În ultimul rol îl folosesc deocamdată pe buldogul lor francez, jucăria casei.
5. Origini. Nu mai vrea să audă de România, în afară de fotbal. Atacantul Cordobei n-a mai păstrat legătura cu nici o rudă din ţară şi vine la Bucureşti doar pentru echipa naţională. Deşi păstrează în suflet o doză de naţionalism, se consideră mai mult spaniol. „Mai am nişte mătuşi şi nişte veri prin Botoşani, dar nu i-am mai văzut de mult. Fiecare cu drumul lui”, spune Florin.
6. Mâncare. Paella cu pui e mâncarea lui preferată. Punctul de mai sus este confirmat şi de preferinţele culinare ale fotbalistului. Florin Andone ar mânca zilnic Paella cu pui, nu bea alcool şi nu fumează. Fotbalistul său preferat e ucraineanul Andriy Shevchenko, iar echipa de club, Rapid Bucureşti. Deşi joacă în Spania, îi place foarte mult fotbalul britanic.
7. Distincţie. A fost jucătorul lunii octombrie în Secunda Division. Golul marcat de Florin Andone pentru echipa naţională a României în egalul cu Italia, scor 2-2, nu a venit întâmplător. Atacantul Cordobei traversează o formă extraordinară la echipa de club şi a fost declarat jucătorul lunii octombrie. În această perioadă a marcat patru goluri în trei meciuri consecutive pentru liderul din liga a II-a spaniolă, alături de care speră să se întoarcă repede în Primera.
Prietenul lui Portariuc este noul președinte al PSD
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024