Comisia de arbitraj în cazul Contractului Colectiv de Muncă de la nivelul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului s-a întrunit din nou în cursul zilei de miercuri, începînd cu ora 10:00. De această dată, întîlnirea a fost solicitată de conducerea Agenţiei Judeţene pentru Prestaţii Sociale pentru a lămuri problema contestaţiei depuse de conducerea Direcţiei cu privire la o eventuală incompatibilitate a arbitrului desemnat de Ministerul Muncii. Este vorba despre Gabriela Mihai, angajată în cadrul AJPS şi care în opinia conducerii Direcţiei Copilului ar fi fost în stare de incompatibilitate întrucît ar fi participat şi la etapa de conciliere. Ministerul a respins contestaţia depusă şi a lăsat la latidudinea directorului AJPS, Sebastian Tocariu de a numi un alt arbitru, însă dintre cei aflaţi pe lista judeţului Botoşani. „
Arbitrul desemnat de noi a fost legal, corect, prin adresa pe care am primit-o de la Ministerul Muncii ni s-a confirmat acest lucru că nu este nici o stare de incompatibilitate. Dar pentru că s-a creat această situaţie în care unii credeau că nu este independent cum ar trebui, deşi nu am avut niciodată îndoieli în acest sens, am zis ok, să recurgem la cel de-al doilea arbitru de pe lista ministerului care este Mariana Cumpăratu”, a declarat
Sebastian Tocariu, director executiv AJPS. În aceste condiţii, miercuri au fost convocate părţile implicate în conflictul de muncă, respectiv conducerea Direcţiei Copilului şi cea a Sindicatului Impact, împreună cu cei trei arbitri iniţiali. Într-o ultimă fază, cele două părţi au fost de acord cu desemnarea Marianei Cumpăratu în calitate de arbitru din partea ministerului. Urmează ca în cel mai scurt timp noul arbitru să se familiarizeze cu punctele aflate în divergenţă, urmînd ca, la o dată ulterioară comisia de arbitraj să fie din nou convocată pentru stingerea conflictului de muncă creat la nivelul DGASPC.