Municipalitatea botoşăneană va continua şi în acest an acţiunea de tăiere a copacilor declaraţi ca fiind pericol public pentru cetăţeni după ce salariaţii din cadrul Direcţiei de Servicii Publice, Sport şi Agrement (DSPSA) au început că doborârea pomilor de pe Bulevardul Mihai Eminescu în toamna anului trecut.
Potrivit viceprimarului Cosmin Andrei şi în primăvara acestui an, copacii uscaţi vor fi tăiaţi de pe domeniul public al oraşului. „
O parte din pomi, inclusiv de pe Bulevardul Mihai Eminescu au fost recomandaţi spre tăiere pentru sezonul în care se putea face această operaţie, puteţi vedea că sunt vopsea galbenă sau cu vopsea roşie. Şi anul acesta, cu siguranţă pomii care prezintă pericol o să îi tăiem imediat ce va fi posibil, nu avem altă soluţie”, a declarat
viceprimarul. În altă ordine de idei, în cadrul comisiei de ordine publică întrunită în cursul săptămânii trecute la Primăria Botoşani, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean au recomandat şefilor municipalităţii ca pe perioada tăierii copacilor uscaţi din municipiu traficul rutier să nu mai fie restricţionat la ore de circulaţie intensă.
CITEŞTE:
"Coparnagiul" din bulevard în atenţia Agenţiei pentru Protecţia Mediului