Ferma mixtă de ovine Lacaune franceze, Friza germană și caprine Saanen aparține unui tânăr de doar 21 de ani, din Botoșani.
Din dragoste pentru pământ și animale, tânărul Teodor Cojocariu, în vârstă de 21 de ani, din comuna Corlăteni, județul Botoșani, duce mai departe tradiția familiei, mica fermă cu ajutorul căreia realizează produse naturale din lapte, provenit de la oile și caprele pe care le are în fermă.
Rasa de oi este Friza germană încrucișată cu Lacaune, pentru o mai bună adaptare la condițiile meteo din România, un efectiv de cca. 200 de capete. Rasa Friza este top în producția de lapte, iar berbecii Lacaune sunt de talie mai mare, aflăm din Lumea Satului. Caprele din ferma de la Corlăteni sunt din rasă Sannen, încrucișate cu Alba de Banat, un efectiv de 100 capete.
”Tradiția a fost păstrată de la bunici, care au fost crescători de ovine cu tradiție și care erau foarte iubiți de către cumpărători. O astfel de investiție, mai ales în momentul de față, este foarte costisitoare, dacă nu ai o temelie solidă în spate. Este foarte greu să te apuci de zootehnie, dacă nu ai propria bază furajeră, pentru a putea scădea din cheltuieli. Este o muncă dificilă, dar lipsa forței de muncă este principala problemă”, spune Teodor, potrivit Lumea Satului.
(Fotografii Facebook / Beatrice Alexandra Modiga)
Redacția Botoșăneanul
Feb 24, 2025
RAZII în Centrul Vechi și Parcul Tineretului: Polițiști și jandarmi, acțiune la prima oră
Redacția Botoșăneanul
Feb 24, 2025
Case cuprinse de flăcări, două familii au fost la un pas să rămână pe drumuri
Redacția Botoșăneanul
Feb 24, 2025
Redacția Botoșăneanul
Feb 24, 2025
Solar făcut scrum, pompierii au intervenit rapid și au protejat alte construcții
Redacția Botoșăneanul
Feb 24, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile