Pregătirea misiunii celor 50 de militari care vor pleca în Irak pentru a instrui armata de acolo în lupta contra organizaţiei Stat Islamic a intrat în linie dreaptă, anunță Digi24.
Potrivit unui document aprobat de Parlament, România va semna un memorandum de cooperare cu Statele Unite, naţiunea care conduce coaliţia anti-ISIS. Militarilor români nu le sunt străine astfel de misiuni. De mai bine de 10 ani contribuie la formarea militarilor din Afganistan şi îi ajută în lupta cu talibanii. Maiorul Sorin Ciobanu a fost până acum în şase misiuni în Afganistan. De fiecare dată a avut sarcina de a consilia şi instrui militarii afgani. Românii au pus pe picioare mai multe unităţi de forţe terestre, dar au fost şi profesori la o şcoală unde militarii învaţă să manevreze tancuri. Primele misiuni nu au fost deloc uşoare.
Maior Sorin Ciobanu, ofiţer la Batalionul 335 Artilerie Botoşani: „Bariera lingvistică, diferenţe de cultură. Noi suntem creştini, ei sunt musulmani. A trebuit să ne adaptăm. A fost o chestie hilară, în sensul că încercam să le transmitem ideile noastre militarilor afgani, vorbeam o jumătate de oră, iar la sfârşit interpretul spunea : yes. OK. Dar bine, spune ce am transmis eu.” La început militarii afgani primeau cu reticenţă sfaturile ofiţerilor români. Maior Sorin Ciobanu, ofiţer la Batalionul 335 Artilerie Botoşani: „Trebuia întâi să-i determinăm să creadă, că ceea ce fac ei e un lucru bun. Asta e menirea noastră, să ne protejăm ţara, interesele şi familia. Cultul familiei era la ei ceva deosebit.”
Armata a antrenat mai multe detaşamente ale poliţiei speciale afgane, unităţi care acţionează în cele mai periculoase zone ale Afganistanului. De instruirea lor s-au ocupat militarii din forţele pentru operaţii speciale. Mircea Şuta, comandantul Brigăzii 6 Operaţii Speciale: „Acea structură de poliţie specială este antrenată de către ei, pregătită pentru îndeplinirea unor misiuni specifice în funcţie de regiunea în care aceştia acţionează.” În acest moment, România mai are 600 de militari în Afganistan. Ei iau parte la misiunea NATO numită Resolute Suport.
Pompierii botoșăneni, mesaj pentru gospodine pentru a NU da foc în bucătării
Redacția Botoșăneanul
Dec 21, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 21, 2024
Managerul teatrului pe scenă: Lăsați-mă o clipă să mă uit și să-mi dau seama că nu visez – VIDEO
Gabriela Erdic
Dec 21, 2024
Actrița Maia Morgenstern a numit Botoșaniul orașul său de suflet – VIDEO
Gabriela Erdic
Dec 21, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile